Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În ultimele 24 de ore, peste 60 de cetăţeni au sunat la dispeceratul integrat pentru situaţii de urgenţă sesizând că au rămas înzăpeziţi pe drumurile naţionale, judeţene sau comunale. Apelurile au fost redirecţionate către autorităţile locale, Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri şi Secţia Drumuri Naţionale. Pe raza localităţii Avrămeni, opt pompieri de la Garda de Intervenţie Săveni au acţionat, sâmbătă, timp de patru ore pentru deszăpezirea a zece autoturisme rămase blocate în nămeţi.
55 de persoane, proprietari de autoturisme sau pasageri în mijloace de transport în comun rămase blocate în nămeţi, între Păltiniş şi Horodiştea, au fost cazate noaptea trecută (15 spre 16 decembrie) la şcolile din cele două localităţi ( 15 persoane la Horodiştea, 25 Păltiniş), dar şi la persoane particulare din zonă (15 persoane), unde, prin grija autorităţilor locale, li s-au asigurat condiţii optime de cazare (căldură, hrană, ceai cald).
Zăpada antrenată de vântul care suflă cu putere, atingând la rafala şi 70 de km/h, a blocat parţial sau total majoritatea drumurilor judeţene şi naţionale din Botoşani.
În această dimineaţă, la ora 10.00 se circula în condiţii de iarnă pe drumurile naţionale: Botoşani – Suceava, Botoşani – Iaşi şi Vârfu Câmpului – Dorohoi şi pe drumurile judeţene : Dorohoi – Podeni – Dealu Crucii; Ştiubieni – Săveni; DJ 291 Leorda – Bucecea – Huţani; DJ 296 Botoşani – Roma – Nicşeni – Podeni; DJ 296 B din Călugăreni – Ungureni; DJ 296 A Costeşti – Stăuceni; DJ 297 Blândeşti – Lunca – Todireni ; DJ 208 C Botoşani – Vorona – Joldeşti – limită cu judeţul Suceava; DJ 208 I Joldeşti – Tudora – limită cu judeţul Suceava; DJ 208 H Baisa – Corni – Vorona – Oneaga – Coşula – Buda; Cerbu – Dracşani; DJ 282 B Flămânzi – Prăjeni.
Având în vedere prognoza meteo pentru următoarele ore, recomandăm populaţiei să evite orice călătorie pe timp de viscol şi ninsoare puternică. Dacă, totuşi, deplasarea este necesară, informaţi-vă dacă pe traseul ales nu sunt drumuri blocate la numerele de telefon 0231/ 508.012 sau 0231/ 510.792 – pentru drumuri judeţene, şi 0231/ 508.012 şi 0231/516.524 – pentru drumuri naţionale. Asiguraţi-vă că sistemul de încălzire al autoturismului dumneavoastră funcţionează eficient şi echipaţi-vă corespunzător autovehiculul pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, etc.).
În cazul în care viscolul vă blochează în trafic în afara localităţilor, luaţi următoarele măsuri:
- Trageţi pe dreapta. Porniţi luminile de avarie;
- Anunţaţi evenimentul la numărul unic pentru apeluri de urgenţă - 112, indicând locul în care aţi rămas blocat. Rămâneţi în autoturism până ce echipele de intervenţie ajung la dumneavoastră. Nu părăsiţi autovehiculul dacă nu vedeţi în apropiere o clădire în care aţi putea să vă adăpostiţi;
- Porniţi motorul şi sistemul de încălzire aproximativ 10 minute la fiecare oră, pentru menţinerea căldurii în interior. Se recomandă ca, atunci când motorul este în funcţiune, să deschideţi uşor un geam pentru ventilaţie, evitând în acest fel inhalarea monoxidului de carbon;
- Curăţaţi periodic zăpada de pe ţeava de eşapament;
- Mişcaţi-vă pentru a vă menţine organismul cald, evitând extenuarea;
- Consumaţi lichide pentru evitarea deshidratării organismului;
- Pe timp de noapte, porniţi lumina din interiorul autoturismului pentru ca echipele de salvare să vă poată localiza cu uşurinţă.
La domiciliu, verificaţi sobele, centralele termice şi coşurile de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi, pentru a preveni eventualele incidente cauzate de defecţiuni tehnice şi evitarea inhalării de fum şi gaze toxice.
- Utilizaţi mijloacele de încălzire fără defecţiuni sau improvizaţii pentru încălzirea locuinţelor;
- Nu suprasolicitaţi instalaţia electrică din locuinţa dumneavoastră sau de la locul de muncă;
- Economisiţi combustibilul pentru încălzit, dacă este necesar, menţinând temperatura mai redusă decât în mod normal; închideţi temporar alimentarea cu căldură în anumite camere din locuinţa dumneavoastră;
- Amplasaţi mijloacele de încălzire departe de materialele combustibile;
- Fiţi atenţi la ţurţurii formaţi deasupra trotuarelor pietonale;
- Protejaţi de ger persoanele în vârstă, copiii, femeile gravide şi pe cei cu probleme de sănătate din anturajul dumneavoastră;
- Atenţionaţi autorităţile locale cu privire la persoanele fără adăpost pe care le întâlniţi sau despre care aveţi cunoştinţă.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.