Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Avertizarea meteorologică este valabilă de sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 10:00, până luni, 17 decembrie, la ora 10:00.
În intervalul menţionat, va continua să ningă în cea mai mare parte a Moldovei şi în zona Carpaţilor Orientali. Se va depune strat nou de zăpadă, rafalele de vânt vor depăşi 50...60 km/h, viscolind şi spulberând zăpada, iar vizibilitatea va fi redusă.
Precipitaţii slabe, sub formă de ploaie, lapoviţă sau ninsoare vor mai fi, local, în sudul şi sud-vestul ţării.
Vântul va avea intensificări şi în restul zonei montane, pe litoral şi în deltă, iar în nordul Moldovei intensificările se vor menţine pe tot parcursul zilei de luni.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.