Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Doi bărbaţi de 25, respectiv 30 de ani, rămaşi înzăpeziţi la ieşirea din localitatea Dorobanţi, au fost salvaţi cu ajutorul ATV- ului pe şenile şi a autospecialei de transport personal şi victime multiple, puse la dispoziţia botoşănenilor de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, de la ISU Mureş.
Cei doi bărbaţi, ambii din municipiul Botoşani, au dorit să-şi viziteze mama bolnavă, însă nu şi-au putut continua călătoria din cauza viscolului. Când au realizat că nu vor mai reuşi să înainteze, cei doi au solicitat sprijinul pompierilor. Se întâmpla puţin după ora 14.00. Spre locul indicat s-au deplasat ATV- ul cu şenile şi autospeciala de transport personal şi victime multiple, care i-au preluat şi transportat în municipiul Botoşani. Până la sosirea salvatorilor, cei doi s-au adăpostit la o casă din apropiere.
Intervenţia a fost îngreunată de vântul puternic care reducea vizibilitatea.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.