Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a inspectat în noaptea de marţi spre miercuri drumul Botoşani-Dorohoi-Hudeşti.
Imediat ce a ajuns la Botoşani, Duşa s-a întâlnit la Instituţia Prefectului cu autorităţile locale şi judeţene, şi cu reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale şi ai Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, cărora le-a cerut explicaţii pentru situaţia de la Botoşani.
El a cerut verificarea contractului încheiat cu firma UMB, pentru deszăpezirea drumurilor judeţene. Cu câteva ore înainte de a ajunge la Botoşani, Duşa a cerut demisia prefectului Costică Macaleţi, fiind nemulţumit de modul în care a fost gestionată situaţia în ceea ce priveşte deszăpezirea.
„Eu discut situaţia cetăţenilor din judeţul Botoşani. Legat de solicitarea de demisie, miercuri după ce analizez în Comandamentul Judeţean şi verific exact situaţia din judeţul Botoşani voi lua măsurile prevăzute de lege. Dar, deocamdată, eu am venit aici pentru cetăţeni, nu pentru schimbarea prefectului. Prefecţii trebuie să îşi facă datoria conform legii, nu să danseze pe drumurile noastre toate pe la televizor sau să se ocupe de altceva şi nu de gestionarea problemelor”, a spus ministrul.
După întâlnirea de la Prefectură, ministrul Administraţiei şi Internelor, însoţit de prefectul Costică Macaleţi, de col. Radu Anton, şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, împreună cu şeful Jandarmeriei Romane, colonel Mircea Olaru, şeful Poliţiei Române, chestor şef de politie Petre Tobă şi şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, general de brigadă Ioan Bas, a vrut să vadă care este starea drumurilor din judeţ.
După ce a parcurs mai bine de 70 de kilometri, Mircea Duşa a spus: “Chiar este o situaţie deosebită. Am apreciat faptul că se fac eforturi pentru deschiderea drumului. Se pare că România are nevoie de utilaje”, a spus Duşa.
Ministrul Administraţiei şi Internelor a ajuns cu maşina doar până la ieşirea din Hudeşti, unde drumul era înzăpezit şi unde acţionau mai multe utilaje.
Sursa: Gazeta de Botoşani
19.12.2012 la 13:21
In bunul spirit balcanic il vom vedea pe Dusa constatand iarna viitoare ca nu s-a cumparat niciun utilaj. Cine ma contrazice?
19.12.2012 la 09:43
drumul DJ 298 si DJ 291D nu sunt practicabile zapada este de 2 metri, a trecut doar un tractor.cum ajutam oamenii de acolo, trebuyie sa ajung la parintii mei care sunt bolnavi si au nevoie de medicamente?
19.12.2012 la 09:34
Domnul Dusa sa mearga si la Cristineti.Nu se poate ajunge acolo deloc.Ce facem?
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.