Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat, în cursul acestei dimineți, să intervină pentru stingerea a două incendii izbucnite într-un interval de jumătate de oră, la două locuințe din Șendriceni și Săveni. Ambele incendii s-au produs din cauza unor sobe cu defecțiuni și nesupravegheate pe timpul utilizării.
La Șendriceni, un jar căzut din sobă a aprins materialele combustibile dintr-o cameră, inclusiv furtunul unei butelii de aragaz, provocând explozia acesteia. Soția proprietarului, în vârstă de 85 de ani, a fost surprinsă de suflul exploziei, suferind arsuri pe 60% din suprafața corpului. Aceasta a fost scoasă din încăpere de soț și vecini, înainte de sosirea echipajului de pompieri. Femeia a fost preluată de către un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și transportată la spital. Câteva ore mai târziu, medicii Unității de Primiri Urgență a Spitalului Județean Botoșani au solicitat un elicopter SMURD pentru transportul acesteia la un spital de specialitate. Pentru înlăturarea efectelor incendiului și exploziei, a intervenit un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Dorohoi, timp de aproape un sfert de oră.
Jumătate de oră mai târziu, pompierii din Săveni au fost anunțați despre faptul că s-a produs un incendiu la o locuință din Săveni. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu o autospecială cu apă și spumă. La sosirea gărzii de intervenție, ardea lenjeria de pe un pat din dormitorul casei, existând pericolul ca flăcările să se extindă și celelalte bunuri din încăpăre. Incediul a fost stins în mai puțin de zece minute. În urma cercetărilor s-a stabilit că lenjeria s-a aprins de la o sobă supraîncălzită, de care era lipit patul. Au fost salvate bunuri materiale în valoare de 30.000 lei.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.