Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Povestea lui Darius, băieţelul de trei ani şi jumătate din Dorohoi care cântăreşte de trei ori mai mult decât alţi copii de vârsta lui, a fost prezentată ieri seară şi la emisiunea „Happy Hour” de la Pro Tv. Drama micuţului impresionase deja mii de oameni.
Ieri şi-a anunţat sprijinul pentru băiat şi Marius Gavrilă, impresarul vedetelor, care recent a apelat la chirurgia obezităţii pentru a scăpa de kilogramele în plus. Alături de realizatorul emisiunii, Cătălin Măruţă, impresarul i-a facilitat micuţului un control medical amănunţit la o clinică particulară specializată pe afecţiuni gastrice.
Băiatul a plecat din Dorohoi luni, însoţit de Florentina Burlacu, bunica lui şi, imediat ce a ajuns la Bucureşti a fost supus unor analize şi examinări laborioase. Cântarul oficial al clinicii a arătat că are 41 de kilograme, în ciuda faptului că familia bănuia că după controlul din luna mai greutatea lui ar fi crescut de la 45 de kilograme la aproape 60.
Toate procedurile s-au desfăşurat sub coordonarea doctorului Cătălin Copăescu, specialist în chirurgia obezităţii, care s-a oferit să-l ajute.
Sursa: Monitorul de Botosani
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.