Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Simulare incendiu_Sala Teatrului_Dorohoi_11

Toate efectivele de pompieri din cadrul subunității Dorohoi au fost astăzi în alertă după ce un apel la 112 a anunțat că s-a produs un incendiu la Sala de Spectacole din Dorohoi.

După minute bune în care trecătorii nu înțelegeau ce se întâmplă și începuseră să intre în panică, au răsuflat ușurați când au observat că totul a fost doar un exercițiu de amploare efectuat de pompierii dorohoieni în care au simulat un incendiu produs în urma unui cutremur.

În urma anunțului primit la numărul de urgență 112, subunitatea Dorohoi a fost alarmată pentru a interveni la stingerea unui incendiu produs la Sala de Spectacole din Dorohoi și îndepărtarea urmării producerii acestuia cu autospecialele din cadrul detașamentului de pompieri Dorohoi.

În cadrul aceluiași exercițiu a fost simulat și un accident rutier cu o persoană încarcerată, aceasta fiind extrasă din fiarele contorsionate ale mașinii cu ajutorul echipamentelor de descarcerare, iar paramedicii au acordat primul ajutor calificat și au transportat pacientul la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi.

„Exercițiul de astăzi a fost efectuat ca urmare a producerii unui incendiu datorat unui cutremur simulat. Pe timpul exercițiului, pompierii militari au intervenit atât pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor medical calificat unei persoane accidentate în interiorul Sălii de Spectacole, cât și descarcerarea unei persoane din fiarele contorsionate ale unei mașinii implicate într-un accident de asemenea simulat. Acest exercițiu este parte componentă a pregătirii de specialitate a pompierilor militari pentru protejarea și salvarea bunurilor materiale și a vieților omenești.”, a declarat pentru Dorohoi News, comandant Detașament Pompieri Dorohoi, căpitan Sorin Barbacariu.

La acest exercițiu au participat cinci echipaje din cadrul detașamentului de pompieri Dorohoi (26 de subofițeri și 2 ofițeri), un echipaj SMURD, două echipaje din cadrul Poliției Municipale Dorohoi, un echipaj din cadrul Poliției Locale Dorohoi și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dorohoi. (Andrei B.)









Autor: DorohoiNews.ro

 

Vezi galerie completă de la eveniment - Click AICI!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Simulare incendiu_Sala Teatrului_Dorohoi_11Simulare incendiu_Sala Teatrului_Dorohoi_03Simulare incendiu_Sala Teatrului_Dorohoi_05Simulare incendiu_Sala Teatrului_Dorohoi_01Simulare incendiu_Sala Teatrului_Dorohoi_15Simulare incendiu_Sala Teatrului_Dorohoi_18Simulare incendiu_Sala Teatrului_Dorohoi_31Simulare incendiu_Sala Teatrului_Dorohoi_32Simulare incendiu_Sala Teatrului_Dorohoi_44Simulare incendiu_Sala Teatrului_Dorohoi_51Simulare incendiu_Sala Teatrului_Dorohoi_52Simulare incendiu_Sala Teatrului_Dorohoi_58Simulare incendiu_Sala Teatrului_Dorohoi_59Simulare incendiu_Sala Teatrului_Dorohoi_61Simulare incendiu_Sala Teatrului_Dorohoi_66
DorohoiNews.ro, 22-03-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

22.03.2013 la 13:25

felicitari detasamentului de pompieri si domnului capitan.BARBACARIU

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro