Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
„Comunicarea nu este foarte bună. Doresc să fiu anunţat telefonic în ceea ce priveşte mişcarea de utilaje. Momentul şi direcţia în care pleacă acestea.”, a solicitat prefectul Costică Macaleţi, drumarilor, la finalul videoconferinţei organizate astăzi cu viceprim-ministrul Liviu Dragnea şi Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Chiar dacă judeţul Botoşani a ieşit de sub atenţionarea de cod portocaliu, zona a rămas sub efectul codului galben, valabil cel puţin până mâine la ora 14:00, iar din acest motiv prefectul a solicitat directorilor de la drumuri să se asigure de refacerea stocurilor de materiale antiderapante.
În acelaşi timp Costică Macaleţi s-a arătat nemulţumit de modul în care s-au mobilizat medicii din judeţ, vizaţi fiind cei care ar fi trebuit să prevină cazurile de persoane dializate şi femei în travaliu aflate în alte locaţii decât sub supravegherea specialiştilor. „Au fost în aceste zile cinci femei gravide ce trebuiau să nască, aflate în zone foarte critice! Nu-i în regulă deloc. Spunem o dată, de două ori, s-ar putea să trecem şi la sancţiuni.”, a precizat prefectul.
Costică Macaleţi s-a arătat nemulţumit şi de faptul că niciun reprezentant al SC Nova Apaserv nu a participat la videoconferinţă şi a transmis că în următorul final de săptămână, odată cu încălzirea vremii şi topirea zăpezii, va fi necesară o atenţie deosebită la asigurarea calităţii apei din sistemul de alimentare a populaţiei.
„Mulţumesc structurilor de interne pentru mobilizarea din ultimile zile. Am pus câte un comandant la fiecare drum pentru a putea închide circulaţia şi ca să prevenim surprinderea maşinilor în zăpadă. La mulţi ani poliţiei române! Multă sănătate şi putere de muncă!”, a încheiat prefectul.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.