Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Întâlnirea pentru noi finanţări POSDRU, care a fost amânată săptămâna trecută din cauza ninsorii, va avea loc mâine, la ora 11. Reprezentanţii Organismului Intermediar Regional POSDRU Regiunea Nord-Est au confirmat că vor ajunge mâine la Botoşani, ca parteneri ai Instituţiei Prefectului pentru acţiunea de informare. La eveniment sunt aşteptaţi specialişti şi reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale din judeţul Botoşani, ai A.J.O.F.M, organizaţiilor patronale, sindicale şi ONG.
Agenda include considerente privind implementarea proiectelor POSDRU şi cereri de propuneri de proiecte care vor fi lansate în anul 2013, aferent domeniilor majore de intervenţie 5.1, 5.2, 6.3. – „dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare”, „promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă”, respectiv „promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii” .
Dezbaterea va avea loc în Sala Nicolae Iorga a palatului administrativ.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.