Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Videoconferinta

Manifestările dedicate Zilei Jandarmeriei au adus, astăzi, 2 aprilie, oaspeţi de seamă în curtea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Cei prezenţi au ţinut să mulţumească pentru invitaţia făcută, dar şi pentru modul în care jandarmii îşi fac datoria faţă de cetăţean şi faţă de societate. La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, activitatea s-a desfăşurat în sistem videoconferinţă, în prezenţa domnului prefect Costică Macaleţi.

Cu această ocazie, colonelul dr. Mircea Olaru, inspectorul general al Jandarmeriei, a oferit  Placheta de Onoare a Jandarmeriei Române domnilor: Victor Viorel Ponta - prim-ministru al României, Gabriel Oprea, vicepremier, George Crin Laurenţiu Antonescu, preşedintele Senatului, Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Iulian Fota, consilier prezidenţial, Radu Stroe, ministrul Afacerilor Interne, Anghel Andreescu– secretar de stat  şi şef al Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din M.A.I., Ion Mocioalcă şi Corneliu Dobriţoiu, preşedinţii Comisiei de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Cam. Deputaţilor şi, respectiv, Senat, şi prof. univ. dr. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române.
    
De asemenea, pentru merite deosebite în teatrele de operaţii, i s-a conferit Emblema de merit „În slujba păcii” domnului colonel Cornelis Kuijs din cadrul Jandarmeriei Regale Olandeze, comandant al Forţei de Jandarmerie Europeană.
    
Pentru contribuţii deosebite în susţinerea activităţilor de ordine publică, s-a conferit Emblema de merit „Partener pentru ordine şi siguranţă publică”, domnilor Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi Alexadru Cumpănaşu, director Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei.

Trei studenţi din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” – „Arma Jandarmerie”, au primit din partea inspectorului general al Jandarmeriei Române, diplome de merit pentru rezultate foarte bune obţinute la învăţătură.

Cea mai înaltă recompensă, într-o ierarhie morală a modalităţilor de apreciere a activităţii profesionale, insigna onorifică „Jandarm de onoare al anului”, a fost acordată, anul acesta, plutonierului Gheorghe-Dan TOTH - din Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare.
    
Acesta a demonstrat că jurământul şi datoria către semeni sunt cele mai importante valori, iar nici un pericol nu este prea mare pentru a le apăra. Astfel, aflat în concediu de odihnă, a intrat într-o casa cuprinsă de flăcări şi a scos-o pe fetiţa de 7 ani care dormea, salvând-o astfel de la o moarte sigură.
    
Au fost anunţate echipele de intervenţie, iar până la sosirea acestora la faţa locului, împreună cu alţi vecini, a acţionat pentru stingerea incendiului.
    
Distincţia i-a fost acordată de inspectorul general al Jandarmeriei Române, domnul col. dr. Mircea Olaru, care a afirmat: „Această recompensă a fost instituită în anul 2006, primul căruia i-a fost acordată fiind plutonier adjutant Alexandru Dinică, din cadrul B.S.I.J., pentru salvarea mai multor persoane, afectate de inundaţiile din bazinul Siretului."

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Videoconferinta
DorohoiNews.ro, 02-04-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

02.04.2013 la 20:52

Felicitari!!Domnule Nechita,trebuie sa ne intalnim pt a sarbatori..

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro