Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ISU Botosani

Peste 3.500 de elevi botoşăneni de toate vârstele au învăţat de la pompieri cum să-şi protejeze cel mai valoros bun: viaţa. Lecţiile le-au fost predate în timpul vizitelor din această săptămână, la subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Botoşani, Dorohoi, Săveni şi Truşeşti. Elevii au avut ocazia să-i cunoască îndeaproape pe pompieri şi au ascultat cu atenţie fiecare prezentare a misiunilor şi activităţilor pe care angajaţii I.S.U. Botoşani le desfăşoară pentru protecţia şi salvarea cetăţenilor şi a bunurilor acestora.
   
Totodată, ei au asistat la demonstraţii privind modul de funcţionare a echipamentului de descarcerare, precum şi la simularea unor intervenţii în caz de incendiu. Vizibil emoţionaţi, copiii au purtat pe rând casca de protecţie, au folosit, unii pentru prima dată, pistolul cu apă şi au urcat în autospecialele de intervenţie. Cei mai curajoşi au aflat cum se protejează servanţii pompieri pe timpul intervenţiilor pentru stingerea incendiilor cu ajutorul aparatului de respirat cu aer comprimat.

La Detaşamentul Botoşani, vizitatorii au făcut cunoştinţă cu „Gorun”, câinele – pompier, care a executat câteva exerciţii demonstrative, momente extrem de apreciate de audienţă. În timp ce unii elevi au preferat să fie musafiri, alţii au ales postura de gazde ale pompierilor. Astfel, copiii care frecventează şcolile din Dumbrăviţa şi Flămânzi au primit vizita angajaţilor I.S.U. Botoşani. Aceştia au fost învăţaţi cum să se comporte într-o situaţie de urgenţă, dar şi cum să vină în sprijinul semenilor.

Şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Lunca au desfăşurat, în ziua de 4 aprilie, o activitate de informare preventivă la Şcoala nr. 2 din comună. Lecţia deschisă, la care au participat peste 100 de preşcolari şi elevi, a constat în prezentarea unor sfaturi privind prevenirea sau comportarea într-o situaţie de urgenţă, dar şi a tehnicii de intervenţie a serviciului. La final, elevii au asistat la un exerciţiu demonstrativ. Vizitele din această săptămână se încadrează în activităţile de informare preventivă, derulate de I.S.U. Botoşani, având ca grup ţintă copiii, în vederea dezvoltării de către aceştia a unui comportament preventiv. Prin aceste activităţi, inspectoratul s-a alăturat, în calitate de partener, proiectului Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, intitulat „Şcoala altfel – Să ştii mai multe, să fii mai  bun”.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ISU BotosaniISU Botosani (2)ISU Botosani (3)
DorohoiNews.ro, 05-04-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro