Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În ultima perioadă de timp, autorii infracţiunilor de înşelăciune şi-au diversificat modurile de operare, apărând noi modalităţi de săvârşire a acestui gen de infracţiuni, prin folosirea a diverse tehnici de comunicare – telefonie, sms, etc.
Aducem în atenţia opiniei publice câteva dintre aceste moduri de operare:
- Victimele sunt sunate de către persoane necunoscute, recomandându-se ca fiind rude apropiate sau avocaţi ai acestora şi, sub pretextul că au provocat accidente rutiere sau alte evenimente nefericite, le solicită sume de bani pentru soluţionare problemelor (despăgubire, plata cauţiunii, etc.)
În general, victimele sunt alese din rândul persoanelor în vârstă sau cu o situaţie materială bună. În momentul în care victimele sunt apelate, autorii le indică acestora să menţină legătura telefonică pe toată durata efectuării tranzacţiilor astfel încât victimele să nu aibă posibilitatea contactării rudei în numele căreia s-au prezentat.
Astfel, la data de 31.10.2012, D.M. de 68 ani, din comuna Prăjeni, judeţul Botoșani a fost apelată pe telefonul fix de către o persoană care s-a recomandat ca fiind fiul său, anunțând-o că a provocat un accident rutier cu victime și i-a solicitat suma de 2.000 euro. Întrucât nu a avut toții banii, victima a trimis doar suma de 4.000 lei, bani pe care conform indicațiilor, i-a trimis prin mandat poștal on-line pe numele lui F.M.. Ulterior, partea vătămată a luat legătura cu fiul său care locuieşte în jud. Bihor, constatând că acesta nu a pățit nimic.
La data de 13.01.2013, o persoană necunoscută, prin intermediul unui apel telefonic, a indus în eroare partea vătămată J.M. de 72 de ani, din oraşul Flămânzi, judeţul Botoşani, prezentându-se ca fiind ginerele ei, M.N. din municipiul Focşani, judeţul Vrancea şi, sub pretextul că ar avea unele probleme personale, a convins-o să-i trimită prin mandat poştal suma de 1.000 lei.
A doua zi, partea vătămată a trimis prin mandat poştal suma de 1.000 lei la Oficiul Poştal nr. 13 din municipiul Galaţi, pe numele lui P.S. din comuna Şendreni, judeţul Galaţi, conform indicaţiilor transmise telefonic de persoana care s-a prezentat a fi ginerele său.
- Victimele sunt sunate de către persoane necunoscute, care se prezintă ca fiind reprezentanţi ai unor societăţi de telefonie mobilă sau posturi de televiziune şi, sub pretextul câştigării unor sume foarte mari de bani, le solicită acestora să trimită contravaloare unor aşa-zise taxe de câştig, (TVA sau sume necesare deblocării premiului câştigat), în vederea intrării în posesia premiului. De asmenea, sunt cazuri în care părţilor vătămate li se indică să achiziţioneze cartele telefonice cu credit, urmând ca acestea să transmită autorilor codurile de reîncărcare. În momentul în care victimele sunt apelate, autorii le indică acestora să menţină legătura telefonică pe toată durata efectuării tranzacţiilor astfel încât să nu aibă posibilitatea verificării veridicităţii câştigurilor.
La data de 13.12.2011, o persoană necunoscută a apelat-o telefonic, cu număr neafişat, pe C.M. de 48 ani, din municipiul Botoşani şi, prezentându-se drept director executiv al unui post naţional de televiziune, i-a adus la cunoştiinţă faptul că este câştigătoarea unui premiu în valoare de 10.000 EURO cu ocazia aniversării a 16 ani de colaborare cu o societate de telefonie mobilă. Persoana necunoscută i-a menţionat părţii vătămate faptul că pentru a intra în posesia premiului trebuie să facă o donaţie cu valoare cuprinsă între 2.400 şi 6.800 lei, reprezentând contravaloarea comisionului de 16%, bani ce urmau să intre în contul UNICEF ROMÂNIA.
C.M., fără a verifica realitatea presupusului câştig, a trimis suma de 2.400 lei pe numele lui B. F. din municipiul Galaţi, prin intermediul WESTERN UNION după care a comunicat telefonic codul tranzacţiei, moment în care i-au fost comunicate doar 3 cifre dintr-un presupus cod PIN şi i s-a solicitat ca pentru obţinerea celorlate 3 cifre să trimită încă 5.000 lei, însă partea vătămată a refuzat. Ca urmare a acestui fapt, aceasta a fost îndrumată să se prezinte la sediul unei bănci din municipiul Botoşani şi să declare în prezenţa unui funcţionar al băncii şi a unui notar public că renunţă la premiul de 10.000 de EURO, în caz contrar va fi data în judecată.
Autorul infracţiunii a fost identificat de poliţişti, fiind vorba despre o persoană din judeţul Cluj, cercetat la vremea respectivă în stare de arest, pentru săvârşirea altor fapte similare. La data de 15.01.2013, persoane necunoscute au apelat telefonic pe C.D. din comuna Havârna, judeţul Botoșani, prezentându-se ca fiind directori ai unei companii de telefonie mobile și respectiv al unei bănci și, sub pretextul câștigării unui premiu de 10.000 de Euro, i-au solicitat victimei să achiziționeze cartele telefonice din două rețele de telefonie mobilă, pentru ca apoi să le fie comunicate telefonic codurile de reîncarcare aferente acestora. Victimei i-a fost cauzat astfel un prejudiciu în valoare de 635 Lei.
- Victimele achiziţionează de pe site-urile de comerţ electronic, de la persoane necunoscute, diferite produse a căror contravaloare trebuie achitată prin mandat poştal, înainte de primirea bunurilor. În momentul în care acestea intră în posesia coletelor constată că în interior se găsesc bunuri fără valoare în locul celor comandate.
La data de 14.01.2013, F.M. de 31 ani, din oraşul Flămânzi a comandat pe un site de comerţ electronic, o pereche de căşti audio în valoare de 300 lei. După ce a achitat contravaloarea produsului şi a ridicat coletul de la poştă, a constatat că în locul căştilor comandate, în colet era un obiect de îmbăcăminte uzat. Fiind sesizaţi în timp util, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au luat legătura cu organele de poliţie de la domiciliul expeditorului, acesta fiind prins în momentul în care s-a prezentat la oficiul postal pentru a ridica banii. Pentru a preîntâmpina victimizarea dumneavoastră prin comiterea unor fapte de felul celor prezentate anterior, POLIŢIŞTII VĂ RECOMANDĂ :
- Nu luaţi în considerare eventualele mesaje în care sunteţi desemnat câştigător, fără temei, al vreunui concurs/sondaj organizat de o firmă de renume şi cu o puternică reputaţie!
- Nu trimiteţi date personale sau copii după C.I., buletin, cărţi credit/debit, etc. pe mail/fax!
- Nu acceptaţi în niciun caz să trimiteţi persoanelor necunoscute bani în avans pentru aducerea unui autoturism sau alt bun, la care aţi fost anunţat câştigător!
- Nu acceptaţi în nicio împrejurare să trimiteţi sume de bani unor persoane care vă contactează telefonic şi pretind că sunt rude ale dumneavoastră sau cunoştinţe ale acestor rude! Verificaţi întotdeauna apelul telefonic, înainte de a face orice tranzacţie bănească!
- Vârstnicii sunt o categorie extrem de vulnerabilă în ceea ce priveşte victimizarea prin astfel de infracţiuni. Explicaţi-le persoanelor vârstnice din familie că nu trebuie să dea curs niciunei solicitări de a plăti sume de bani, făcute de diverse persoane în numele dumneavoastră, fără să vă contacteze în prealabil pentru a le confirma veridicitatea solicitării!
- Nu furnizaţi date confidenţiale prin telefon dacă apelul provine de la un număr ascuns sau un număr de mobil pe care nu-l cunoaşteţi; niciodată o societate nu va solicita aşa ceva, garantat este o tentativă de fraudare!
21.04.2013 la 08:51
Nu cumparati produse promotionale de la comercianti ambulanti, oricat de tentante ar fi preturile! Sunt produse de cea mai proasta calitate, falsuri! E plina lumea de escroci!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.