Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Prima zi din luna mai a fost una încărcată pentru pompierii botoșăneni solicitați să intervină în 12 situații de urgență (incendii, înlăturarea efectelor produse ca urmare a ploilor abundente la Tudora și Vorona și cazuri medicale).
Trei incendii produse în mai puțin de două ore
Pompierii botoșăneni au intervenit, pe 1 mai, pentru stingerea a trei incendii produse în gospodăriile unor localnici din Cristești, Bozieni și Durnești, în mai puțin de două ore. La Cristești și Bozieni, incendiile au fost generate, cel mai probabil, de scurtcircuite electrice, iar la Durnești evenimentul s-a produs ca urmare a jocului copiilor cu focul. În toate cele trei cazuri, flăcările au distrus anexe gospodărești și exista pericolul ca incendiile să se extindă la locuințe. În urma evenimentelor s-au înregistrat pagube materiale de cca. 12.000 lei. Prin intervenția lor, pompierii au salvat și protejat de foc bunuri materiale în valoarede peste 200.000 lei.
I.S.U. Botoşani face un apel către cetăţenii judeţului să respecte acasă, la locul de muncă, dar şi în lăcaşele de cult, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă.
Proiectil găsit la arat
Personalul specializat în misiuni de asanare pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat, în această dimineață, să intervină pentru ridicarea unui proiectil de pe raza localității Santa Mare. Muniția a fost descoperită de un localnic, în timp ce ara grădina din spatele casei. Realizând pericolul, barbatul a oprit lucrul și a solicitat sprijinul pirotehniștilor de la I.S.U. Botoșani. Muniția, un proiectil perforant, cal. 76 mm, a fost ridicată și transportată în condiții de maximă siguranță în poligonul de la Copălău.
Echipa de pirotehniști a stabilit că proiectilul era în perfectă stare de funcționare și putea exploda la orice acțiune mecanică. Pirotehniştii botoşăneni reamintesc cetăţenilor că, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi. Să anunţe ISU sau Poliţia prin telefonul de urgenţă 112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.