Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Instituţia Prefectului a dedicat ziua de astăzi sărbătorii de 9 Mai, deschizându-şi porţile pentru elevi mici şi mari, dornici să înveţe lucruri noi despre Uniunea Europeană. Botoşăneni interesaţi să arate şi altora performanţele atinse în competiţiile menite să promoveze valorile europene.
Dis de dimineaţă, prefectul Costică Macaleţi a primit vizita a două clase, I şi a II-a ale şcolii nr. 7, micuţii fiind o parte dintre autorii lucrărilor plastice din expoziţia organizată pe holul prefecturii. Alături de copii de grădiniţă dar şi de „specialişti” de la Liceul de Arte „Ştefan Luchian”, micii pictori au excelat în acest an prin picturile, eseurile şi modelajele ce înfăţişează uniunea şi valorile sale. Entuziasmaţi în descoperirea propriilor lucrări în expoziţie, dar şi în degustarea bomboanelor cu care i-au servit gazdele, vizitatorii au fost impresionaţi de Sala Nicolae Iorga, unde s-au prezentat, la microfon, ca viitori prefecţi şi subprefecţi de Botoşani.
Elevii de gimnaziu şi liceu au avut momentele lor de glorie în cadrul premierei organizate după câteva ore. Peste 80 de participanţi la programul dedicat zilei de 9 Mai au putut urmări prezentări istorice, acorduri muzicale, videoclipuri şi alte proiecte premiate în competiţii naţionale menite să promoveze conceptele de bază ale Uniunii Europene în competiţii naţionale. Câştigătorii concursului IT lansat în acest an de Instituţia Prefectului au făcut o demonstraţie punând în funcţiune imprimanta 3D construită de o echipă a Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” din piese reciclabile. Elevii şi profesorii performanţi au primit astăzi felicitările şi urările prefectului Costică Macaleţi, odată cu diplomele şi materialele informative oferite în dar.
Momentele cele mai savurate au fost cele în care premianţii s-au fâsticit de emoţie pierzându-şi glasul în timpul prezentărilor.
„Vă rog să-i aplaudăm încă o dată, în special pe cei care s-au pierdut în faţa dumneavoastră. E normal să pui emoţie în ceea ce faci. Vă mulţumesc pentru prezenţă, vă felicit pe toţi şi, pentru că sunteţi cetăţeni europeni, vă urez La Mulţi Ani!”, a încheiat prefectul Costică Macaleţi.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.