Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un om de afaceri din Dorohoi și-a pierdut viața într-un accident produs în noaptea dinspre duminică, 12 mai, spre luni, 13 mai 2013, în jurul orei 23:30, în localitatea Dealu Mare.
La ora 23:45 a fost sesizat prin serviciul de urgență 112, producerea unui accident soldat cu victime în localitatea Dealu Mare. La fața locului a fost solicitată intervenția ambulanței și a poliției.
Petru Paul B. în vârstă de 47 de ani, conducea autoturismul Fiat, pe drumul național DN29B dinspre Botoșani spre Dorohoi. În localitatea Dealu Mare, din cauza vitezei, acesta a pierdut controlul autoturismului, a pătruns pe contrasens pe acostament și a mers pe acostament aproximativ 200 de metri. Ulterior, acesta a reușit să revină pe partea carosabilă, pe sensul său de mers, însă a părăsit din nou partea carosabilă și a intrat în coliziune cu mai mulți copaci, oprindu-se în grădina unei familii.
Din accident a rezultat decesul conducătorului auto, acesta fiind transportat și depus la morga Spitalului Municipal Dorohoi.
„Am fost sesizați prin serviciul de urgență 112, la ora 23:45, cu privire la producerea unui accident soldat cu victime în localitatea Dealu Mare. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi care a constatat că în urma producerii accidentului a rezultat decesul conducătorului auto. Facem cercetări pentru ucidere din culpă, conform articolului 178 din Codul Penal, iar în funcție de rezultatul cercetării de la fața locului și concluziile medicului legist vom da soluție procedurală în dosar.”, a declarat pentru Dorohoi News, comisarul şef Marcel Prichici, şeful Poliţiei Dorohoi. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro
16.05.2013 la 20:24
Iti multumesc! De fiecare data cand am fost la pizzeria ta ma simteam ca-n Italia....cea mai buna pizza din Dorohoi se face acolo! Sincere condoleante!
15.05.2013 la 19:53
Dumnezeu sa-l ierte ,cine mai avea pizza asa buna in oras ! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !
15.05.2013 la 10:46
sincere condoliante familiei indurerate si sa le dea Dumnezeu putere sa treaca peste aceasta tragedie.Dumnezeu sa-l odihneasca in pace
14.05.2013 la 20:18
Suntem alaturi de tine Alex. Sincere condoleante si putere sa treci peste aceasta pierdere. Ai grija de mama si de sora ta !
14.05.2013 la 14:33
Alex,bunul meu coleg,sunt aproape de tine in aceste clipe grele si daca s-ar putea,as transfera si pe umerii mei mici si fragili o parte din suferinta care te apasa,ca ducand-o impreuna sa-ti fie mai usor.Ma rog ca Dumnezeu sa-ti dea putere tie si familiei tale sa treceti peste toate.Sincere condoleante!!
14.05.2013 la 11:39
Ieri am aflat cumplita veste si asta noapte am visat cum un iepure statea in drum si se uita in faruri iar el a evitat si s-a rasturnat. Nu stiu daca este o chestie indusa de faptul ca am citit ieri articolul dar asa am visat si m-am trezit brus, nu am mai adormit pana la ziua. D-zeu sa-l odihneasca in pace. Il stiam din vedere.
14.05.2013 la 09:13
sicere condoleante familiei!a fost un om deosebit,dar chear si de dicolo el va veghea asupra copiilor si a sotiei asa cum a facut si cand era langa ei. dumnezeu sa_l ierte!!!!!!!
14.05.2013 la 08:51
Sincere Condoleante familiei... :( Gabii sa stii ca suntem toti alaturi de tine..:-| !
13.05.2013 la 23:37
E ultimul lucru la care ma asteptam ,cuvinte nu sant pentru a exprima tristetea si regretul la aflarea acestei tragedii,Gabi, tot sprijinul si gandurile noastre bune ,santem alaturi de tine si de copiii !
13.05.2013 la 23:24
Cuvintele sunt prea mici si prea usor de spus sau de scris acum. Ma rog ca sotia lui sa aiba putere sa continuie si sa lupte pentru copii lor. Bazi va ramane undeva in amintirile noastre pentru ca a fost genul de OM care chiar a stiut sa lase ceva in urma... si nu ma refer la case, afaceri, bani si alte lucruri materiale... a stiut sa lase in urma sa un gand bun, o strangere prietenoasa de mana, un zambet larg si o amintire placuta... Dumnezeu sa aiba in grija familia lui! Sincere condoleante
13.05.2013 la 23:01
Alex! noi colegii de clasa suntem alaturi de tine. Dumanezeu sa-l odihneasca in pace!!! si sa-ti protejeze familia
13.05.2013 la 22:18
SINCERE CONDOLEANTE FAM .INDURERATE SI SA FITI TARI SA TRECETI PESTE TOT CE ESTE GREU DUMNEZEU SA L ODHNEASCA.
13.05.2013 la 22:16
SINCERE CONDOLEANTE . ALEX FII TARE NOI COLEGII ITI SUNTEM ALATURI.dumnezeu sa l odihneasca in pace din partea fam .stoica
13.05.2013 la 21:45
Fiecare dintre noi ne dorim ca parintii nostri sa fie nemuritori,insa vine o zi cand se retrag undeva in negura timpului lasand in urma un gol imens,o durere nemarginita si printre lacrimi ne intrebam DE CE ACUM?!Alex,fii tare!Tatal tau te vegheaza din CER.SINCERE CONDOLEANTE!
13.05.2013 la 20:04
A fost un om bun si un prieten adevarat. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace....Sincere condoleante familiei si celor ce l-au avut mereu aproape.
13.05.2013 la 17:59
Mare nenorocire cu atat mai mult ca au ramas doi copii pe care ii iubea ca pe ochii din cap si o sotie buna si iubitoare. O familie frumoasa cu care se mandrea si pentru care merita sa traiasca, dar destinul nemilos nu l-a lasat D-na Gabi, sa-ti dea D-zeu putere, ca sa poti avea grija de Alex si Iarina! D-zeu sa-l ierte!
13.05.2013 la 17:35
Alex,ne pare rau pentru tragedia care a avut loc.Fii tare!Ai grija de mama si de surioara ta.Sincere condolente din partea familiei LUNGU!
13.05.2013 la 16:54
Dumnezeu l-a chemat in saptamana LUMINATA! Dumnezeu sa-l ierte si sa-i dea sotiei puterea de a merge alaturi de copiii sai pe drumul pe care si l-au croit cu atentie si dragoste.Sincere condolenate!
13.05.2013 la 14:54
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace ! Chiar a fost un om deosebit mereu cu zambetul pe buze !
13.05.2013 la 14:46
Sincere Condoleante pentru familia acestuia.Dumnezeu sa il odihneasca in pace !
13.05.2013 la 14:33
Cu inimile îndurerate, ne rugăm pentru odihna veşnică a celui care a fost un om de aleasă omenie; DUMNEZEU SAL IERTE!
13.05.2013 la 14:31
Mult prea devreme , Mult prea repede. Dumnezeu ia la el mumai pe cei buni,pe cei corecti,pe cei cinstiti. Sincere condoleante familiei .
13.05.2013 la 13:41
a fost tatal colegului meu da soarta la duc la despartirea de familie.Afost un om bun dumnezeu sal ierte.Condoleante
13.05.2013 la 13:02
dumnezeu sa-l odihneasca in pace!Condoleante familiei si multa putere de a trece peste aceasta suferinta!!dumnezeu sal erte...
13.05.2013 la 12:49
Sa fii fericit in ceruri si sa zimbesti asa cum te-am vazut inainte de Paste. Condoleante familiei.
13.05.2013 la 12:48
Sincere condoleante familiilor indurerate. Ne rugam ca Bunul Dumnezeu sa mangaie sufletele celor ramasi nemangaiati de tragica despartire.Dumnezeu sa te odihneasca in pace Bazi!
13.05.2013 la 11:59
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si sa-i intareasca familia ce trece prin aceasta tragica despartire! Un om extraordinar,deosebit...Condoleante familiei!
13.05.2013 la 11:44
Dumnezeu Sa-l odihneasca...Condoleante familiei ...a fost un om deosebit si puternic...a stiut ce face si a facut,un exemplu de om.
13.05.2013 la 11:04
Cuvintele sunt putine si de prisos acum la aceasta foarte grea incercare. Comentariile nu-si mai au rostul. GABI, sa-ti dea Dumnezeu puterea de a trece peste aceste momente de cumpana, sa nu uiti ca ai multe perosoane dragi alaturi, care te vor ajuta si-ti vor fi si un puternic sprijin moral. Dumnezeu a dorit sa vina la el. Pacat ca prea devreme.Sincere condoleante si intreaga noastra compasiune.
13.05.2013 la 10:12
Sincere condoleanțe familiei, cei buni sunt mereu luați primii, a fost si va fi un exemplu pt cei kre l'au cunoscut si i'au fost aproape!
13.05.2013 la 10:06
Imi este ruda si a fost un om de treaba. Dumnezeu sa-l ierte si sunt alaturi cu sufetul de familie.
13.05.2013 la 09:50
Asta s-a intamplat din cauza drumului prost plus viteza... Condoleante familiei.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.