Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dorohoi demolare (2)

În mai puţin de o lună, orice urmă a fostei unitati militare de pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi a disparut, pentru a face loc viitorului market Penny, care îşi va face astfel intrarea pe piaţa dorohoiana.

Demolarea construcţiilor de pe terenul de 15.000 de metri pătraţi e în toi, mai ales ca in urma parafării documentelor în faţa unui notar, în conturile primăriei au intrat 26 de miliarde de lei vechi, preţul cu care firma cu sediul central în Cehia, a câştigat licitaţia în iunie 2011.

Primarul se declară foarte mulţumit de tranzacţie precizând că banii intraţi în contul primăriei vor fi direcţionaţi spre lucrări de investiţii, necesare Dorohoiului. „Cele 26 de miliarde de lei vechi vor fi dirijate către lucrări de investiţii, mult aşteptate de dorohoieni, reabilitarea cinematografului Melodia, patinoar, amenajarea parcurilor, reabilitarea de şcoli precum şi suplimentarea fondurilor pentru sistematizarea pe verticală a zonei din jurul blocurilor ANL de pe strada 1 Decembrie, adică realizarea de căi de acces, parcări, spaţiu verde” a declarat pentru Dorohoi News, primarul Dorin Alexandrescu.

Planul Urbanistic de Detaliu cuprinzând parametrii în care se vor realiza construcţiile viitoare a fost afişat la Primăria Dorohoi pentru a fi consultat de cetăţenii. Se preconizează că noul complex comercial va asigura 50 de locuri de muncă şi că va fi inaugurat până la 15 decembrie 2013. (Otilia O.)


Autor: DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Dorohoi demolare (2)Dorohoi demolare (3)Dorohoi demolare
DorohoiNews.ro, 09-06-2013
17Local

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

09.08.2013 la 15:22

ce bine ! o sa avem si noi cinematograf

11.06.2013 la 21:26

Daca n-a pus primarul 6 banci la ANL-ul din centru, inseamna ca n-a facut nimic! Probabil esti orb daca nu observi ca in sfarsit, dupa 24 de ani, se face ceva in orasul acesta! Felicitari, domnule primar!

10.06.2013 la 12:07

Lucrarile n-au preturi umflate deoarece le efectueaza firma care a cumparat cu oamenii lor. Fii pe pace. Va arata altfel zona si confera un plus de siguranta. O sa mai dea inapoi unele preturi si la Super-Splendid, ca in ultima vreme au luat-o razna, nejustificat. Probabil din lipsa concurentei. IAr oamenii din cartierele Plevna si Victoriei, cat si cei de pe bulevard si nu numai vor avea o alternativa la Lidl. E foarte bine. Plus ca ne alegem si cu un cinema, cu un patinoar si ceva reparatii la scoli, la ANL Brazi. FElicitari pentru reusitele echipei USL Dorohoi! Ramaneti uniti si veti face treburi frumoase in continuare.

10.06.2013 la 10:51

Sper ca din banii pe care ii primeste primaria sa reabiliteze (inclusiv sa puna geamuri termopan) si scoala 5.

10.06.2013 la 10:13

chiar ca multe vrea sa faca si el nu a reusit sa puna 6 banci la ANL-urile din centru suntem satui de vorbe

09.06.2013 la 21:48

ce spuneti voi, mai carcotasilor? de cand o unitate militara este monument istoric? la ce scoli ati invatat? de cand sunteti asa de patrioti, cred ca de cand lucrati prin cele strainataturi! de ce sa nu existe concurenta, macar la servicii, si asa suntem vai de mama voastra, macar mancarea s-o cumparam mai ieftin! era mai bine daca statea \"mortul\" pe Bd. Victoriei? arata si foarte bine, nu?

09.06.2013 la 19:38

Bazin acoperit sau strand? Oricum o fi tot bun e.

09.06.2013 la 17:36

MEREU A TI SCRIS MILIARDE NU CUM ESTE NORMAL RON. SUPER C..A PENNY UN MARKET DE DOI BANI.ACESTE CLADIRI FACEAU PARTE DIN ISTORIA ORASULUI NOSTRU PRIMARE.AS VREA SA DATI IN ZIAR CONTRACTUL DE VINZARE SAU CONCESIUNE SA L CITEASCA TOATA LUMEA.

09.06.2013 la 16:04

Stiu ca multi dintre voi aveti nevoie de locuri de munca ,iar Dorohoi de cladiri noi, dar e cam vulgar sa distrugeti un monument istoric al Dorohoiului mai ales ca e de sute de ani !Si oricum o puteati face in alta locuri , sunt cladiri mult mai urate si darapanate in Dorohoi !Puteati sa o lasati sa se autodarame , ar fi fost mai nobil! :(

09.06.2013 la 15:48

lucrarile au mers ca pe roate... cele 2 cladiri erau vechi numai puteau fi puse pe picioare din cauza anilor sau stricat foarte tare si primarul D.Alexandrescu a luat o hotarare pt a face Penny cu ajutorul sponsorilor..De aceea se va face penny si va fi si mai frumos iara langa penny market cand va fi gata market-ul vor incepe lucrari pt un bazin de apa...

09.06.2013 la 15:40

www.penny.ro.....ai in partea dreapta sus 5 sectiuni scrise cu galben....intra pe cea din mijloc..."cariere".....dupa te descurci tu

09.06.2013 la 14:58

pe LIDL....:))))...pe penny normal,,,ce sunteti asa incuiati,,,,

09.06.2013 la 14:16

cam multe vrea sa faca primarul cu doi lei...avand in vedere ca de obicei juma' din bani merge la spagi iar costul lucrarilor e umflat...

09.06.2013 la 13:13

BRAVOS,DARIMATI CA SA AVETI DE LUCRU.

09.06.2013 la 13:09

dar pe ce sait pot intra ca sa pot depune un cv?

09.06.2013 la 10:15

.....intra pe saitul lor si undeva in dreapta sus este o rubrica,,,cariere,,,,acolo ai mai multe detalii,,,,,cum si unde sa trimiti cv

09.06.2013 la 09:50

cum sa iau legatura pentru a depune un cv de angajare?cu cine sa vb,unde e sediu...

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Ofer spre inchiriere

Ofer spre inchiriere
Ofer spre inchiriere apartament cu doua camere decomandat in zona Olinescu cu centrala termica, mobilat. ...

Declar pierdut certificat de înregistrare fiscală

Declar pierdut certificat de înregistrare fiscală
Declarăm pierdut certificatul de înregistrare fiscală Seria A nr. 0387357, emis pentru CHIPER ...

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” împreună cu doamna ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul grupei FLUTURAȘII de la Grădiniță cu Program Prelungit  Ștefan cel Mare și Sfânt" ...

Închiriez garsonieră, zonă centrală

Închiriez garsonieră, zonă centrală
Inchiriez garsoniera zona centrala situata la parter str. Dumitrie Pompeiu relatii la Tel. 0748993952

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari
Vand avantajos loc de casa 992mp la iesire din Dorohoi - Pascari. Terenul dispune de gaz, apa, canal, ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro