Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poetul Mihai Eminescu a văzut lumina zilei într-o casă din centrul Botoşaniului, lăsată acum de izbelişte de autorităţile locale. La parterul acesteia au fost deschise o sală de jocuri de noroc şi un magazin de haine second-hand.
Cu tencuiala căzută, geamuri prin care uşor trece vântul şi un acoperiş şubrezit de vreme şi de timp. Aşa arată locul unde s-a născut Mihai Eminescu. În ciuda biografiilor care au consacrat Ipoteştiul drept loc al naşterii lui Mihai Eminescu, istoricii care au studiat trecutul Botoşaniului au stabilit cu certitudine că „poetul nepereche“ a fost adus pe lume într-o casă din Centrul Vechi al oraşului.
Până nu de mult, botoşănenii intrau în casa lui Mihai Eminescu fără să ştie, doar pentru a-şi cumpăra haine sau încălţăminte la mâna a doua. La parterul clădirii existau două spaţii comerciale, care între timp au fost închise de criză, şi o sală de jocuri mecanice.
În „tinereţile” ei, era o casă frumoasă, somptuoasă, aflată chiar în mijlocul târgului, lângă Biserica Uspenia, locul unde a fost botezat poetul. „Luceafărul poeziei româneşti” a trăit acolo între anii 1850-1853. Ulterior, părinţii l-au dus la Ipoteşti, unde a petrecut cea mai mare parte a copilăriei.
Membrii Fundaţiei Culturale Hyparion, orientate pe studiul şi promovarea creaţiei lui Mihai Eminescu, au investit într-un bust şi într-o plachetă şi le-au amplasat pe peretele casei pentru a atesta valoarea istorică a clădirii. „Eu am făcut o grămadă de demersuri. Am dorit să fie acolo un muzeu naţional al poeziei, am dorit să se cumpere acele spaţii de către Primăria Botoşani. Nu s-a ajuns la nicio concluzie. Se poate face un Muzeu documentar Eminescu“, a declarat poetul Gellu Dorian, fondatorul Fundaţiei Hyperion.
Reprezentanţii municipalităţii recunosc importanţa imobilului, dar spun că nu pot lua în calcul posibilatatea introducerii acestuia în circuitul turistic. „N-am cum să mă întorc în timp. Asta este situaţia! Ce s-a restaurat în Centrul Vechi au fost locuinţele proprietate a municipalităţii”, a fost replica lui Viorel Iliuţă, viceprimarul din Botoşani.
Municipalitatea susţine, totuşi, că are un plan de rezervă. „Am început să lucrăm la un regulament pentru revitalizarea Centrului Vechi, care are mai multe componente, iar una dintre ele presupune să ne adresăm proprietarilor care deţin clădiri nerenovate în zonă, să-i rugăm, în condiţiile legale, să ia măsurile cuvenite pentru restaurare. Măcar a faţadelor”, a mai spus viceprimarul. Sursa: realitatea.net
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.