Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Circa 50.000 dintre clienţii companiei E.ON Energie România au optat, în doar câteva luni, pentru a primi factura de gaz şi electricitate exclusiv în format electronic în locul facturii obişnuite, tipărite şi expediate prin intermediul serviciilor poştale.
Clienţii care au ales factura electronică sunt notificaţi prin e-mail şi pot astfel intra în posesia facturii în cel mai scurt timp de la momentul emiterii, acesta fiind unul dintre avantajele noului serviciu.
„Suntem bucuroşi că factura electronică s-a dovedit atractivă pentru clienţii noştri, reacţia acestora fiind pozitivă vizavi de acest nou serviciu. Noi, cei din E.ON, suntem convinşi că serviciile online reprezintă o opţiune de viitor, dezvoltarea E.ON Myline reprezentând o parte a efortului nostru de a aduce mai aproape de clienţi o serie de servicii personalizate, accesibile non-stop, de oriunde şi care nu mai necesită deplasarea la sediile companiei”, declară Dan Morari, Director General al E.ON Energie România.
Numărul conturilor active înregistrate pe E.ON Myline a ajuns în prezent la circa 150.000, atuurile certe ale serviciilor online, respectiv confortul, rapiditatea, eficienţa şi timpul câştigat convingând din ce în ce mai mulţi clienţi să recurgă la acest tip de servicii. Factura electronică a fost promovată prin campania - concurs ,,Drept la ţintă!”, care s-a derulat în perioada 1 martie–31 mai a.c.
La concurs au participat toţi clienţii casnici E.ON care au activat opţiunea pentru factura electronică, 30 dintre aceştia fiind desemnaţi, în urma tragerii la sorţi, câştigători ai premiilor puse în joc constând în 20 de frigidere şi 10 maşini de spălat.
Diplomele şi premiile oferite câştigătorilor de E.ON Energie România şi compania Arctic au fost înmânate de fostul internaţional Gheorghe Hagi, în cadrul festivităţii de decernare organizată joi, 27 iunie, la Hotel Opera Plaza din Cluj-Napoca.
Clienţii E.ON care doresc să aleagă acest serviciu pot primi facturile electronice de gaze naturale şi energie electrică în baza unei opţiuni exprimate pe portalul E.ON Myline, care poate fi accesat prin crearea unui cont client pe pagina www.myline-eon.ro.
Vezi lista câștigătorilor, Click AICI!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.