Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

LOCUL 1

Ultima etapă a concursului de fotografie, cu titlul amintit, s-a desfăşurat recent, la sediul redacţiei Dorohoi News. Aşa cum reiese din obiectivele competiţiei, aceasta a urmărit să atragă locuitorii oraşului, pasionaţi de fotografie, în a participa cu imagini, care să întrunească câteva elemente: ineditul peisajului oraşului, acurateţea fotografiei, caracterul de promovare a dinamicii localităţii (istoric), o tehnică minimă în realizarea unei fotografii.

Deşi, la concurs au participat un număr mic de competitori, aşa cum era programat în calendarul acţiunii, publicat în data de 7 iunie 2013, cu reveniri ulterioare, câştigătorii concursului fotografic au fost desemnaţi miercuri.

Redacţia Dorohoi News, apreciază implicarea unora dintre concitadini, în astfel de demersuri, dar face şi remarca următoare: civismul unei localităţi, viaţa şi pulsul acesteia, înseamnă conştientizarea valorii şi a imperativului, ca fiecare dintre noi, să aibă o contribuţie mai mare, uneori chiar prin voluntariat, la acţiuni publice, iniţiate, în cazul nostru de o publicaţie locală care se bucură, în ultima vreme, de o receptivitate foarte mare, chiar în exterior, fiind la originea unor acţiuni de amploare pentru municipiul nostru.

Vă prezentăm clasamentul final a acestui concurs de fotografie:

LOCUL I - Amalia Petrescu: Titlul lucrării: „Biserica Sf. Nicolae” (preluare foto - Marius Petrescu)
LOCUL al II-lea - Ionuţ Creţu: „Ornament” (clădirea fostului Spital de boli contagioase)
LOCUL al III-lea - Andrei Mancaş: „Catedrala Adormirea Maicii Domnului”
 
Câștigătorul locului I, este rugat să se prezinte la sediul redacției Dorohoi News situat pe B-dul Victoriei nr.23, pentru ridicarea premiului.(DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro

 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

LOCUL 1LOCUL 2LOCUL 3
DorohoiNews.ro, 22-08-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

22.08.2013 la 23:33

Felicitari pentru premiul tau d-l Andrei, sa nu te descurajezi niciodata...tu esti un baiat deosebit, se vede, un bun profesionist, felicitari!

22.08.2013 la 21:53

Felicitari Andrei pentru fotografia ta, stiu ca tu faci in general fotografii deosebite, tot respectul din partea mea! Felicitari!

22.08.2013 la 21:52

felicitari tuturor. e frumoasa fotografia lui Mancas, dar mai artistica si mai inspirata a lui Ionit Cretu. ăsta este adevarul. ai inteles siv si al???????????????

22.08.2013 la 21:02

Frumoasa fotografie, Andrei! Bravo!

22.08.2013 la 21:02

Pentru creativitate si imaginatie Dl Ionut Cretu merita mai mult ! Poze cu subiecte bine cunoscute sunt destule ! Dar putini vad.. ce vede un fotograf bun :)

22.08.2013 la 19:34

Felicitari domnului Mancas, frumoasa fotografie.Un fotograf de nota 10! FELICITARI!

22.08.2013 la 09:42

Felicitari Amalei Petrescu si tatalui ei pentru minunata fotografie.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând apartament cu 3 camere, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, central, deasupra magazinului Profi Dorohoi!! Se vinde mobilat ...

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Angajăm Asistent Farmacie în Dorohoi

Angajăm Asistent Farmacie în Dorohoi
Farmacia Magistra cu o experiență de peste 20 ani angajează Asistent Farmacist cu experiență. Beneficii: - ...

Angajăm Farmacist în Dorohoi și / sau Darabani

Angajăm Farmacist în Dorohoi și / sau Darabani
Farmacia Magistra cu o experiență de peste 20 ani angajează Farmacist. Beneficii: - salariu competitiv ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro