Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Una din cele mai neobişnuite petiţii primite de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor din Botoşani îl vizează pe preotul Bisericii Lipoveneşti. Potrivit lui Neculai Raţă, comisar în cadrul CJPC, acesta a fost reclamat de un grup de cetăţeni pe motiv că i-ar teroriza fizic şi psihic.
„Preotul distruge fizic şi psihic enoriaşii şi-i îndepărtează de la biserică", susţin autorii petiţiei, care mai reclamă că preotul a schimbat plita cu lemne a bucătăriei din anexa bisericii cu un cuptor pe gaze naturale, pe care l-ar fi procurat de la fier vechi, punându-i astfel în pericol pe cei din incintă, scrie libertatea.ro.
„Am făcut verificări pentru partea care e de competenţa noastră, respectiv cea cu cuptorul. În bucătăria respectivă există şapte guri de foc verificate şi autorizate ISCIR, deci reclamaţia nu se confirmă, cuptorul este în regulă", a declarat Neculai Raţă, precizând că pentru celelalte aspecte sesizate nemulţumiţii ar trebui să se adreseze forurilor tutelare ale preotului.
„Din câte se pare, în comunitate există două grupuri de enoriaşi, unul pro preot, altul contra, iar acestea se reclamă una pe alta", a mai declarat Neculai Raţă.
Ieşit la pensie în urmă cu 20 de ani, preotul Epifanie Ştefanov a declarat că a avut neplăceri mari din partea preotului nou încă de la venirea acestuia în locul său în parohie. Sursa: realitatea.net
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.