Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Prefectul judeţului a fost informat de către reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean că lista şantierelor deschise la unităţile şcolare şi a plăţilor restante către constructori s-a redus considerabil pe parcursul ultimului an şcolar.
Conform centralizării realizate de către specialiştii de la conducerea învăţământului botoşănean, în luna iulie a anului trecut erau 87 de unităţi şcolare aflate în diverse stadii de lucrări, acestea incluzând şi unităţile unde construcţiile s-au finalizat dar nu s-au făcut integral plăţile aferente. Ultima actualizare a bazei de date privind investiţiile din reţeaua şcolară din judeţ arată că numărul obiectivelor cu lucrări în desfăşurare sau neachitate a scăzut la 50. Dintre acestea, 8 sunt executate în proporţie de 100%.
„A fost un an cu constrângeri bugetare care nu au permis Guvernului să facă alocări substanţiale, însă s-au aprobat o serie de compensări astfel încât autorităţile locale să achite şi să stingă o parte din datorii. Acolo unde primăriile au avut mai multă putere financiară s-au făcut plăţi mai consistente şi mă refer aici la şcoli şi licee din Botoşani, Dorohoi dar şi din unele comune ale judeţului.”, a explicat Costică Macaleţi, prefectul judeţului.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu consideră că anul şcolar poate începe fără probleme deosebite. Singurele situaţii problematice prezentate prefectului sunt în comunele Româneşti şi Dimăcheni, unde autorităţile locale împreună cu reprezentanţii ISJ s-au angajat că vor găsi soluţiile necesare pentru începerea şcolii în condiţii normale.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.