Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Ioan Tudosă, veteran de război din cel de-al Doilea Război Mondial a fost sărbătorit ieri, 9 septembrie, începând cu ora 11.00, la Casa Municipală de Cultură de Dorohoi cu ocazia împlinirii a 102 ani. La întâlnire au fost prezente oficialități locale, reprezentați ai Brigăzii 15 Mecanizată Iași, ai Asociației Naționale a Veteranilor de Război și ai Garnizoanei Botoșani.
Născut la data de 7 septembrie 1911 în comuna Pomârla, cu domiciliul în localitatea Stânca, comuna George Enescu, Ioan Tudosă a fost recrutat și încorporat la regimentul 39 infanterie cu care a participat la al Doilea Război Mondial, în perioada 1941-1945, la campania din est. Brigada Mecanizată 15 Iași a dăruit veteranului simbolul brigăzii, care a împlinit 135 de ani de la înființare și o scrisoare de mulțumire pentru „faptele de eroism și sacrificiul de care a dat dovada pe câmpul de luptă, considerându-l exemplu și model.”
Prezent la această întâlnire, prefectul Costică Macaleți a oferit acestuia un baston cu tricolor și o diplomă de excelență, declarându-se bucuros să întâlnească „oameni care au eliberat România ca noi să putem trăi astăzi în democrație. Noi facem tot posibilul ca să urmărim în mod cinstit și corect faptele de vitejie ale înaintașilor noștri”, a adăugat acesta. Primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu a declarat că se mândrește cu cetățenii în vârstă ai orașului și a înmânat o diplomă cu aspecte mai vechi ale Dorohoiului și placheta care reprezintă orașul. „Ați avut o viață într-adevăr deosebită, o viață de front în care ați apărat patria sau ați luptat pentru România la propriu, fiind chiar în miezul bătăliei. Lucrul acesta face ca soldatul român, indiferent de războiul în care a luptat, să fie pe un loc de cinste al aprecierilor noastre, ale tuturor. Mă mândresc cu cetățenii mei în vârstă pentru că dacă am căpătat ceva din experiență, e și datorită faptului că m-am sfătuit cu cei mai bătrâni, care au o bogată experiență de viață.”
Reprezentanții Garnizoanei Botoșani consideră momentul fiind unul „de reală bucurie că am ajuns să vedem un coleg veteran care a depășit suta cu doi ani. Să nu uităm că meritul principal îl are familia, nu ar fi reușit să ajungă la această vârstă dacă nu ar fi avut aproape oameni iubitori.”
Membrii Asociației Naționale a Veteranilor de Război au subliniat și faptul că Ioan Tudosă a fost luat prizonier în anul 1944, în condițiile în care armata română a încetat ostilitățile, fiind eliberat în anul 1946 și a oferit o diplomă aniversară și suma de 200 lei. (Mădălina O.)
Autor: DorohoiNews.ro
10.09.2013 la 19:12
Felicitari pentru eveniment si onor venerabilului militar!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.