Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Peste 300 de case din comuna Vârfu Câmpului pot, începând de astăzi, 12 septembrie, să se racordeze la conducta de apă a comunei. După aproape 16 ani de lucrări şi întreruperi, comuna din Vestul judeţului are, în sfârşit reţea proprie de alimentare cu apă. Sistemul, în valoare de circa 3 milioane de lei, a fost inaugurat joi de prefectul judeţului, alături de primarul comunei, de specialişti în construcţie, proiectanţi, dar şi de oameni politici precum senatorul Doina Federovici.
Evenimentul a însemnat tăierea panglicii dar şi o slujbă religioasă de sfinţire oficiată de doi preoţi chiar la rezervoarele de apă ce vor asigura căderea necesară alimentării întregii comune cu lichidul atât de necesar pentru viaţă, igienă şi confort personal.
„E o bucurie să particip la astfel de momente din mai multe motive. Că se aduce un plus de calitate vieţii din una dintre cele mai frumoase comune din judeţul Botoşani, că pot să mă reîntâlnesc cu foşti colegi de serviciu, şi mă refer la specialiştii implicaţi în aceste lucrări, dar şi pentru că pot felicita un primar ce a insistat şi a finalizat un proiect început înaintea mandatelor domniei sale.”, a declarat Costică Macaleţi, prefectul judeţului.
„Consider că am încheiat o primă etapă a acestui mare proiect. Urmează racordurile, realizarea reţelei de canalizare şi, nu vă ascund, că vom încerca să aducem şi gazul metan în comună. Dumnezeu să ne ajute şi să ne dea sănătate să realizăm cât mai mult şi să ne bucurăm de ce avem.”, a declarat şi primarul Aurel Ungureanu.
Fondurile necesare realizării noului sistem de alimentare au provenit de la Guvernul României, prin intermediul HG 577 din 1997, lucrările începând chiar odată cu aplicarea subprogramului privind alimentarea cu apă la sate.
13.09.2013 la 09:01
felicitari constructorului pentru lucrea facuta, domnului primar pentru finalizarea lucrarii.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.