Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Doi ciobani din Hudum au găsit, miercuri la amiază, o tânără spânzurată într-o pădure din zona localităţii. Martorii spun că fata, în vârstă de 20 de ani, nu era din zonă şi când a fost văzută ultima dată, se învârtea în jurul unui copac, căutând practic ceva. Zona era izolată, drumurile de acces fiind aproape impracticabile, iar cele mai aproape locuinţe erau la o distanţă de un kilometru.
La scurt timp, cei doi bărbaţi s-au îndreptat înspre acel loc. Distanţa era mare, însă şi când au ajuns fata se spânzurase cu un cordon de la geacă.
„Nu mai avea suflare, însă mi-a fost frică să o ating, am sunat la 112 şi am aşteptat să vină poliţia şi salvarea”, a declarat primul bărbat care a ajuns la fată, citat de botosaninews.
Cadrele medicale care au ajuns la faţa locului nu au mai putut face decât să constate decesul tinerei, cercetările fiind continuate de criminalişti. Corpul neînsufleţit a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei.
Poliţiştii urmează a stabili identitatea fetei şi circumstanţele în care s-a produs tragicul eveniment.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.