Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Consilierii dorohoieni s-au întâlnit ieri, 26 septembrie 2013, începând cu ora 15:00, în incinta Casei Municipale de Cultură, în şedinţa ordinară a lunii septembrie.
La această ședință au participat 17 consilieri, care au dezbătut proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi, 14 proiecte fiind aprobate, două respinse și unul retras. Momentele care au stârnit discuții mai aprinse în cadrul ședinței au fost discutarea proiectelor de la punctele 13 și 16 referitoare la debranșarea de la instalațiile de încălzire din blocul C1-ANL din strada C.D. Gherea, respectiv aprobarea indicatorilor economici pentru Reabilitare Grădinița nr.6 Dorohoi.
Proiectul de hotărâre de la punctul 10 care se referă la concesionarea suprafeței de 300,00 mp teren situat în str. Dumbrava Roșie nr. 130, PC. 499, aferent locuinței proprietatea fam. Ștefan Andrei și Ștefan Aglaia, a fost retras, iar din proiectul de hotărâre aflat la punctul 13, care se referă la aprobarea debranșării la cerere a unui tronson de la instalațiile de încălzire ale coloanei de alimentare cu agent termic, din blocul C1-ANL, situat în str. C.D. Gherea, nr.4 și încheierea unui nou contract cu E-ON GAZ, a fost aprobat doar articolul ce se refera doar la întocmirea contractului cu E-ON GAZ.
Totodată consilierii locali nu au fost de acord și au respins proiectul de la punctul 4 (Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației în fazele PT (proiect tehnic) și DE (devize estimative) precum și aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Desființare imobile, B-dul Victoriei, nr. 120, municipiul Dorohoi, județul Botoșani”.) și cel de la punctul 14 (Proiect de hotărâre privind schimbarea destinației locuinței situate în municipiul Dorohoi, str. Olinescu, nr.4, bl. E3, ap.39, din locuință aflată în domeniul privat al municipiului cu regim de închiriere, în locuință de necesitate, precum și repartizarea acesteia în regim de urgență familiei Anton Claudia Monica, aflată în Lista de priorități aprobată prin H.C.L. nr.170/25.07.2013, care locuiesc provizoriu într-un apartament al Consiliului Județean Botoșani.).
Vezi lista proiectelor de pe ordinea de zi:
1. Proiect de hotarare privind acordarea cu titlu gratuit a dreptului de uz si servitute catre S.C. E.ON Moldova Distributie S.A., asupra unui teren in suprafata de 91 mp pentru realizarea obiectivului "Inlocuire PTM 20/0.4 KV nr. 67 Dorohoi cu PTAv, demontat de la complexul Palas Iasi".
2. Proiect de hotarare privind aprobarea prelungirii contractului de inchiriere nr. 17/13.09.2010, actualizat prin Actul aditional nr. 3315/5.03.2012, domnului Surdu Cristian Petrisor, pentru apartamentul nr. 16 situat in municipiul Dorohoi, str. Dimitrie Pompeiu, nr. 72, bl. C2, et. 3, construit in regim ANL.
3. Proiect de hotarare privind aprobarea vanzarii locuintei situate in str. Calea Plevnei, nr. 17, bl. P3, ap. 10, et. 2, in baza Decret Lege 61/1990 si Legii 85/1992, la cerere, titularului contractului de inchiriere - Vatamanu Elena.
4. Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei in fazele PT (proiect tehnic) si DE (devize estimative) precum si aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii "Desfiintare imobile, B-dul Victoriei, nr. 120, municipiul Dorohoi, judetul Botosani".
5. Proiect de hotarare privind aprobarea indicatorilor economici pentru "Reabilitare teren sport - Scoala Gimnaziala „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi".
6. Proiect de hotarare privind aprobarea indicatorilor economici pentru "Reabilitare teren sport- Scoala Gimnaziala „Spiru Haret” Dorohoi".
7. Proiect de hotarare privind aprobarea concesionarii, prin licitatie publica deschisa, a terenului in suprafata de 24 mp, apartinand domeniului privat al municipiului Dorohoi, situat in str. Aleea Narciselor f.n., Pc 3520, in vederea construirii unui garaj auto.
8. Proiect de hotarare privind concesionarea suprafetei de 15,81 mp teren situat in str. Cercetas Stiubianu fn, Pc. 3223, ocupat de garaj, proprietatea d-lui Damian Codin.
9. Proiect de hotarare privind concesionarea suprafetei de 21,70 mp teren situat in str. Lt. Olinescu fn, Pc. 2739, ocupat de garaj, proprietatea d-nei Ucrainet Aurica.
10. Proiect de hotarare privind concesionarea suprafetei de 300,00 mp teren situat in str. Dumbrava Rosie nr. 130, Pc. 499, aferent locuintei proprietatea fam. Stefan Andrei si Stefan Aglaia.
11. Proiect de hotarare privind aprobarea proiectului in faza SF (studiu de fezabilitate) si indicatorii tehnico-economici la obiectivul de investitii "Reabilitare Colegiul National „Grigore Ghica” Dorohoi".
12. Proiect de hotarare privind aprobarea modificarii componentei comisiilor de licitatie si de solutionare a contestatiilor, pentru desfasurarea licitatiilor in vederea inchirierii spatiilor, a terenurilor si a meselor aflate in pietele si oborul municipiului Dorohoi, aprobate prin H.C.L. nr.9 din 12.07.2012.
13. Proiect de hotarare privind aprobarea debransarii la cerere a unui tronson de la instalatiile de incalzire ale coloanei de alimentare cu agent termic, din blocul C1-ANL, situat in str. C.D.Gherea, nr.4 si incheierea unui nou contract cu E-ON GAZ.
14. Proiect de hotarare privind schimbarea destinatiei locuintei situate in municipiul Dorohoi, str. Olinescu, nr.4, bl. E3, ap.39, din locuinta aflata in domeniul privat al municipiului cu regim de inchiriere, in locuinta de necesitate, precum si repartizarea acesteia in regim de urgenta familiei Anton Claudia Monica, aflata in Lista de prioritati aprobata prin H.C.L. nr.170/25.07.2013, care locuiesc provizoriu intr-un apartament al Consiliului Judetean Botosani.
15. Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local al municipiului Dorohoi pentru anul 2013.
16. Proiect de hotarare privind aprobarea indicatorilor economici pentru Reabilitare Gradinita nr.6, municipiul Dorohoi.
17. Proiect de hotarare privind modificarea statului de functii la Spitalul Municipiului Dorohoi, incepand cu data de 01 octombrie 2013, cu incadrarea in cheltuielile de personal aprobate.
18. Informare la solicitarea d-nei Carp Marcela din Dorohoi, strada Spiru Haret nr.1, bl.1, ap.3, inregistrata la nr.11303/10.09.2013. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro
27.09.2013 la 16:05
Putem sti si noi, alegatorii, care sunt acei consilieri locali care nu au votat proiectele de hotarare?
27.09.2013 la 15:04
Domnule primar ganditi-va si la copiii nostri care asteapta banii de bursa ptr vacanta. A inceput un nou an scolar si noi tot asteptam banii.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.