Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Vine o vreme în viaţa fiecărui om când trebuie să se aşeze la casa lui şi să îşi întemeieze o familie. Conform Constituţiei, familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. Din perspectiva dogmelor creştine, căsătoria dintre un bărbat şi o femeie este considerată ca taină a Bisericii, ocupând un loc important în iconomia acesteia.
Potrivit statisticilor, datorită dificultăţilor economice atât din ţară, cât şi din străinătate, ultimii ani nu au mai adus în faţa altarului un număr mare de cupluri, gata să-şi declare iubirea veşnică şi necondiţionată unul altuia.
Jungla cotidiană în care trăim ne face să fim prea obosiţi şi prea stresaţi pentru a acorda familiei atenţia cuvenită, astfel că, mass-media ne prezintă tot mai multe cupluri care renunţă uşor la legătura matrimonială şi la legământul sfânt rostit în faţa lui Dumnezeu.
În ciuda acestor aspecte şi a prejudecăţilor cu care se confruntă unii oameni, căsătoria este un moment unic pentru cei care se iubesc cu adevărat şi pătrund în universul iubirii veşnice, reuşind să treacă dincolo de barierele materiale şi de ceea ce înseamnă la propriu actul de stare civilă.
În comuna Ibăneşti, instituţia căsătoriei este încă puternică şi vibrează la unison prin cuplurile de aur şi de argint care au reuşit să treacă testul timpului demonstrând că prin răbdare, înţelegere şi înţelepciune se poate întemeia familia adevărată, trainică şi solidă.
Potrivit datelor furnizate de oficiul de stare civilă, în cursul anului 2013, în perioadele premergătoare posturilor, comuna Ibăneşti a înregistrat multe cupluri de îndrăgostiţi care, prin libera lor voinţă exprimată în calitate de persoane mature, au dorit să-şi unească destinele pentru a forma o familie.
Întrebat despre cât de importantă este întemeierea familiei sub semnul căsătoriei, domnul primar ing. Romică Magopeţ a precizat: „În calitate de ofiţer de stare civilă este o plăcere deosebită pentru mine să am acest privilegiu legal de a reuni destine şi de a fi părtaş la bucuria celor care doresc să-şi întemeieze o familie. Nimic nu este mai important, mai puternic şi mai valoros pe pământ decât familia. Familia este cea mai importantă instituţie şi cea mai veche pentru că a fost creată de Dumnezeu. Ce creează Dumnezeu, omul nu poate desface. Isus a proclamat căsătoria ca o unire pentru toată viaţa dintre bărbat şi femeie. Iar un bărbat nu poate fi împlinit decât alături de o singură femeie (şi invers!) Odată ce un cuplu porneşte pe acest drum, al dăruirii, iubirea începe să înveţe ce înseamnă răbdarea şi iertarea, încrederea şi devotamentul. Adevăratul anotimp al iubirii este atunci când credem că numai noi putem iubi, că nimeni n-ar fi putut iubi astfel înaintea noastră, că nimeni nu ar mai iubi la fel după noi. Să iubeşti nu e nimic, să fii iubit e ceva. Să iubeşti şi să fii iubit e TOTUL în viaţă! Căsătoria este un legământ bazat pe iubire, este o binecuvântare dată de Dumnezeu. Căsătoria înseamnă comunicare, răbdare, înţelegere. Un cămin se clădeşte cu stăruinţă, cu muncă, cu sacrificii. Este locul unde te afli în siguranţă. Viaţa este o magie: dacă nu înţelegem asta, să o trăim ca pe ceva magic! Familia se bazează pe cei patru mari piloni ai existenţei: iubire, adevăr, fidelitate şi respect. Întemeierea familiei sub semnul căsătoriei este o binecuvântare dată de Dumnezeu, o unire profundă. Felicit din toată inima cuplurile de tineri care s-au căsătorit în acest an şi le doresc căsnicii îndelungate, presărate cu multe bucurii şi multe împliniri, iar Familia dumneavoastră să facă parte din Familia lui Dumnezeu. Şi nu uitaţi: Viaţa este numai una, iar clipele cele mai frumoase care dau sens vieţii sunt cele petrecute în familie.”
În comparaţie cu anii anteriori, oficiul de stare civilă Ibăneşti a înregistrat o creştere importantă în rândul persoanelor care au dorit să-şi oficializeze relaţia prin căsătorie.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.