Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

incendiu

Au vrut să-şi încălzească locuinţele, au pus prea mult pe foc şi şi-au incendiat bunurile din interiorul casei. Li s-a întâmplat unor botoşăneni, unul din Băiceni, comuna Curteşti, altul din satul Ipoteşti, comuna Mihai Eminescu. În încercarea de a-şi salva bunurile din casă, bărbatul din Băiceni a suferit arsuri uşoare la nivelul mâinilor. Ambele incendii s-au produs, joi, 23 ianuarie, la interval de aproape zece ore.

Casa unui localnic din Băiceni, comuna Curteşti, a fost distrusă parţial în urma unui incendiu produs joi la prânz, cel mai probabil, din cauza unui jar căzut din sobă pe materiale combustibile. Când şi-a văzut averea ameninţată de flăcări, proprietarul a încercat să stingă singur flăcările care au cuprins o parte din bunurile aflate într-o cameră. A renunţat imediat, întrucât a suferit arsuri la nivelul mâinilor şi capului şi a solicitat sprijinul pompierilor.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină la ora 14.35. Spre locul indicat s-au deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă, dar şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani, care a preluat victima şi a transportat-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” pentru îngrijiri medicale de specialitate.

La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau bunurile din interiorul camerei unde a izbucnit incendiul, existând pericolul ca flăcările să se extindă şi la acoperişul casei, dar şi la celelalte încăperi. Intervenţia a durat mai puţin de o oră. S-au salvat bunuri materiale în valoare de 30.000 lei.

Zece ore mai târziu, mai multe materiale combustibile amplasate lângă soba încinsă din casa unui localnic din Ipoteşti, comuna Mihai Eminescu, au luat foc. Intervenţia promptă a pompierilor de la Detaşamentul Botoşani a făcut ca pagubele produse să fie minore. Au ars câteva articole de îmbrăcăminte, un pat, o saltea, lenjeria şi un covor, pagubele fiind estimate la cca.150 lei.

DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Like”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

incendiu
DorohoiNews.ro, 24-01-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând apartament cu 3 camere, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, central, deasupra magazinului Profi Dorohoi!! Se vinde mobilat ...

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Închiriez garsonieră mobilată

Închiriez garsonieră mobilată
Ofer spre închiriere garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi Cartier Plevna, str. Aleea ...

Angajăm Asistent Farmacie în Dorohoi

Angajăm Asistent Farmacie în Dorohoi
Farmacia Magistra cu o experiență de peste 20 ani angajează Asistent Farmacist cu experiență. Beneficii: - ...

Angajăm Farmacist în Dorohoi și / sau Darabani

Angajăm Farmacist în Dorohoi și / sau Darabani
Farmacia Magistra cu o experiență de peste 20 ani angajează Farmacist. Beneficii: - salariu competitiv ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro