Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Numărul celor care şi-au slujit cu dăruire ŢARA, în cel de-al doilea Război Mondial, se reduce pe an ce trece. Nu mai sunt în viaţă mulţi dintre cei care, plecaţi de lângă cei dragi, au luptat pentru ca noi, cei de acum, să trăim într-o ţară liberă. Deşi patriotismul li se pare acum multora desuet, vremea când era considerat absolut normal să-ţi iubeşti patria nu este foarte departe.
La fel de normal ni se pare acum şi nouă, jandarmilor botoşăneni, să îi cinstim pe cei care au facut cinste României, acolo unde datoria i-a trimis în vremuri tulburi din istoria noastră.
Veteranul de război Şincoviţi Gheorghe, din localitatea Hudeşti, care ieri, 13 martie 2013, a împlinit venerabila vârstă de 102 ani, este unul din jandarmii cu părul cărunt, dar cu sufletul încă verde, despre care merită să povestim.
Născut în data de 13 martie 1912, locotenentul (r) Şincoviţi Gheorghe a fost înrolat la Brigada de jandarmi Cernăuţi la vârsta de 22 de ani, după care a fost instructor jandarm. A executat misiunile specifice Jandarmeriei în timpul celui de-al doilea Război Mondial , iar la terminarea acestuia a fost luat prizonier de către armata rusă. În lagărul de muncă forţată de la Dombas, în mină, a muncit aproape şapte ani de zile, întorcându-se în ţară când cei trei copii pe care îi lăsase acasă la începutul războiului erau deja mari. Deşi vârsta înaintată nu-i mai permite să fie activ, are o memorie foarte bună şi îşi aduce aminte detaliat evenimentele prin care a trecut în activitatea sa ca jandarm şi anii grei de prizonierat, petrecuţi departe de familie.
Nea Gheorghe, cum îi spun consătenii, s-a bucurat de prezenţa delegaţiei de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani, condusă de inspectorul şef – colonel Constantin Moroşanu, care a ţinut neapărat să-l felicite şi să-i transmită urările de bine specifice acestui moment deosebit. A fost felicitat şi de către domnul Viorel Atomei - primarul comunei Hudeşti , care în anul 2012 a avut plăcerea de a-i înmâna distincţia de ,,Cetăţean de Onoare”, în semn de profund respect şi consideraţie.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.