Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

incendiu

În zilele de vineri şi sâmbătă, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a 14 incendii izbucnite în gospodăriile sau pe terenurile agricole ale unor localnici din Lozna, Ungureni, Mihai Eminescu, Curteşti, Răuseni, Truşeşti, Vlăsineşti, Văculeşti şi Dorohoi, dar şi la doi operatori economici din municipiul Botoşani.

În urma evenimentelor, majoritatea produse pe fondul nerespectării normelor de prevenire şi stingere a incendiilor pe timpul arderii resturilor de vegetaţie uscată, s-au produs pagube materiale în valoare de peste 45.000 lei.

Prin intervenţia lor, pompierii au protejat de foc bunuri materiale de peste 2.000.000 lei.
La Cătămărăşti Deal (comuna Mihai Eminescu), Plopenii Mari (comuna Ungureni), Dorohoi, Curteşti, Păsăteni – Buhăceni (comuna Truşeşti), Sârbi (comuna Vlăsineşti), nouă focuri aprinse pentru distrugerea resturilor vegetale s-au transformat în incendii care au mistuit vegetaţia uscată de pe cca. 50 hectare , peste 20 tone de furaje şi două anexe gospodăreşti. Pentru stingerea celor nouă incendii au acţionat peste 70 de pompieri militari şi 20 de voluntari, mai bine de zece ore.

Pagube s-au înregistrat în urma incendiilor produse în gospodăriile unor localnici din Cătămărăşti Deal (comuna Mihai Eminescu), Plopenii Mari (comuna Ungureni) şi Dorohoi, unde focurile aprinse pentru distrugerea resturilor vegetale s-au extins la depozitele de furaje sau anexele gospodăreşti.
         
Sâmbătă, intervenţiile au fost îngreunate de vântul puternic.         
În urma incendiilor, inspectorii de prevenire ai ISU Botoşani au aplicat trei sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3.500 lei pentru nerespectarea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice utilizării focului deschis pentru arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale.

Pentru evitarea producerii unor incendii ca urmare a igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale, se impune colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată. Este interzisă executarea arderii în zone care permit propagarea focului la fondul forestier sau la construcţii ori la reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile. Se recomandă, de asemenea, curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri şi  desfăşurarea arderii numai pe timp de zi. Mai mult decât necesare sunt asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii, supravegherea permanentă a arderii şi stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.

Reamintim cetăţenilor că arderea miriştilor, stufărişurilor sau vegetaţiei ierboase se realizează numai după îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
·    obţinerea permisului de lucru cu foc eliberat de primării;     
·    obţinerea acceptului autorităţii competente pentru protecţia mediului;       
·    informarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă;     
·    realizarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

incendiu
DorohoiNews.ro, 15-03-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Ofer spre inchiriere

Ofer spre inchiriere
Ofer spre inchiriere apartament cu doua camere decomandat in zona Olinescu cu centrala termica, mobilat. ...

Declar pierdut certificat de înregistrare fiscală

Declar pierdut certificat de înregistrare fiscală
Declarăm pierdut certificatul de înregistrare fiscală Seria A nr. 0387357, emis pentru CHIPER ...

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” împreună cu doamna ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul grupei FLUTURAȘII de la Grădiniță cu Program Prelungit  Ștefan cel Mare și Sfânt" ...

Închiriez garsonieră, zonă centrală

Închiriez garsonieră, zonă centrală
Inchiriez garsoniera zona centrala situata la parter str. Dumitrie Pompeiu relatii la Tel. 0748993952

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari
Vand avantajos loc de casa 992mp la iesire din Dorohoi - Pascari. Terenul dispune de gaz, apa, canal, ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro