Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Revedere 50 de ani 01

Cochetul amfiteatru „Dimitrie Pompeiu” al Colegiului „Grigore Ghica Vv”, a găzduit sâmbătă, 10 mai a.c., o frumoasă sărbătoare - cea a absolvenţilor acestui liceu din anul 1964.

Cei peste 30 de foşti liceeni dorohoieni au venit din toate colţurile României, unde sunt  stabiliţi actualmente, pentru a-şi revedea foştii profesori şi colegi. Din păcate, cei 16 absolvenţi evrei ai seriei aniversare au „strălucit” prin absenţă din diferite motive. Merită felicitată una dintre colege, care a venit pentru aceasta revedere, tocmai din Statele Unite.

Întâlnirea propriu-zisă a fost organizată excelent de doamna profesoară Mafteiu Ţimpoc Rodica, absolventă a liceului din această serie (ulterior, d-na Mafteiu Rodica a fost şi directoarea prestigiosului liceu dorohoian „Grigore Ghica Vv”, cât și a Liceului „Regina Maria”).

Pentru prima oară de când se organizează astfel de întâlniri aniversare, pe holul colegiului, pe un panou special au fost postate fotografii cu oraşul Dorohoi aşa cum arăta în anul 1964 când sărbătoriţii de astăzi se aflau pe băncile acestui liceu.

După ce a fost intonată melodia „Gaudeamus igitur”, d-na prof. Mafteiu Rodica a oferit o plăcută surpriză participanţilor: pe un ecran special amenajat în amfiteatru au fost derulate peste 50 de imagini ale oraşului: primăria, prefectura, şcoli, străzi, sau case particulare care au aparţinut unor personalităţi importante din istoria localităţii. Imaginile au fost selectate din albumele personale ale familiei prof. Mandachi, iar prof. Ilarion Mandachi a completat fiecare imagine cu date interesante care au plăcut celor prezenţi.

S-a trecut apoi la tradiţionala „oră de dirigenţie” în cadrul căreia fiecare absolvent şi-a făcut o succintă prezentare a vieţii şi activităţii. Impresionant este că foarte mulţi dintre ei au absolvit, ulterior liceului, instituţii superioare de învăţământ, profesând apoi, în puncte „cheie” din diferite colţuri ale ţării.
După amiază, a avut loc masa festivă.

Autor: DorohoiNews.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Revedere 50 de ani 01Revedere 50 de ani 02Revedere 50 de ani 03Revedere 50 de ani 04Revedere 50 de ani 05Revedere 50 de ani 06Revedere 50 de ani 07Revedere 50 de ani 08Revedere 50 de ani 09Revedere 50 de ani 10Revedere 50 de ani 11Revedere 50 de ani 12Revedere 50 de ani 13Revedere 50 de ani 14Revedere 50 de ani 15Revedere 50 de ani 16Revedere 50 de ani 17Revedere 50 de ani 18Revedere 50 de ani 19Revedere 50 de ani 20Revedere 50 de ani 21Revedere 50 de ani 22Revedere 50 de ani 23Revedere 50 de ani 24Revedere 50 de ani 25Revedere 50 de ani 26Revedere 50 de ani 27Revedere 50 de ani 28Revedere 50 de ani 29Revedere 50 de ani 30Revedere 50 de ani 31Revedere 50 de ani 32Revedere 50 de ani 33
DorohoiNews.ro, 12-05-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

12.05.2014 la 15:20

...fie ca imaginea batraneilor din fotografii sa inspire ”tinerele mladite ale urbei” ca, intr-o prima faza, sa ia magna cum laude Bac-ul, sa mai de ape la scoli nu numai la Balul Boboacelor si la matrapazlacuri...

12.05.2014 la 12:10

emotionant!...si frumos in acelasi timp.

12.05.2014 la 10:00

50 de ani revazuti si retraiti in cateva clipe.... La nulti ani doamnelor si domnilor!

12.05.2014 la 08:32

sunteti minunati.... amintesc colegilor mei, ca in 2017 avem si noi 50 de ani de la terminarea liceului....

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in căutare unui loc de munca remote/in persoană. Nivel engleza C1, experiență in customer service, ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de colegul Damaschin ...

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro