Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Seminar organizat de CJ la Dorohoi_09

Sala Teatrului din Dorohoi a găzduit miercuri, 14 mai 2014, seminarul organizat în vederea prezentării stadiului de implementare a proiectului „Sistem integrat de management al deșeurilor în județul Botoșani”.

Proiectul este implementat de Consiliul Județean Botoșani, el fiind cofinanțat din Fondul European de Dezvoltarea Regională prin Programul Operațional Sectorial „Mediu” (POS Mediu) - Axa Prioritară 2, Domeniul Major de intervenție 1 „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deșeurilor și reabilitarea siturilor istorice contaminate”, care se derulează pe o perioadă de 57 de luni cu finalizare la data de 21.08.2015, având valoarea totală de 143.068.697 lei fără TVA.

La această activitate au fost invitate persoane din diferite clase sociale și  de diferite vârste care, cu această ocazie, au avut prilejul să afle mai multe despre colectarea şi reciclarea deşeurilor.

După prezentarea proiectului și a stadiului de implementare de către Oana Norses, manager de proiect, s-a trecut la prezentarea noului sistem de management a deșeurilor, susținută de Korosfoy Sandor, expert mediu. Seminarul s-a încheiat printr-o prezentare a campaniei de informare a publicului larg din cadrul proiectului, susținută de Ioana Bărbat, expert promovare, finalizată cu o mică discuție cu publicul.

„Proiectul este o verigă esențială pentru viitorul sistem de gestionare a deșeurilor care să cuprindă toate categoriile de deșeuri și să putem să atingem toate obiectivele europene care ni se impun legate de salubrizare, colectare deșeuri, selectare și reciclare. Avem un grup țintă variat, consilieri, primari, intelectuali, elevi, practic am încercat să adunăm lideri de opinii care să transmită mesajul mai departe, ei fiind un intermediar între noi și cetățenii din Dorohoi și din împrejurimi.”, a declarat pentru Dorohoi News, Korosfoy Sandor, expert mediu.

Prin acest proiect se vor crea cinci zone de colectare respectiv la Dorohoi, Flămânzi, Săveni, Flămânzi şi Centrul de management de la Stăuceni. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Seminar organizat de CJ la Dorohoi_09Seminar organizat de CJ la Dorohoi_01Seminar organizat de CJ la Dorohoi_02Seminar organizat de CJ la Dorohoi_03Seminar organizat de CJ la Dorohoi_04Seminar organizat de CJ la Dorohoi_05Seminar organizat de CJ la Dorohoi_06Seminar organizat de CJ la Dorohoi_07Seminar organizat de CJ la Dorohoi_08Seminar organizat de CJ la Dorohoi_10Seminar organizat de CJ la Dorohoi_11Seminar organizat de CJ la Dorohoi_12Seminar organizat de CJ la Dorohoi_13Seminar organizat de CJ la Dorohoi_14Seminar organizat de CJ la Dorohoi_15Seminar organizat de CJ la Dorohoi_16Seminar organizat de CJ la Dorohoi_17Seminar organizat de CJ la Dorohoi_18Seminar organizat de CJ la Dorohoi_19Seminar organizat de CJ la Dorohoi_20Seminar organizat de CJ la Dorohoi_21
DorohoiNews.ro, 15-05-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând apartament cu 3 camere, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, central, deasupra magazinului Profi Dorohoi!! Se vinde mobilat ...

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Închiriez garsonieră mobilată

Închiriez garsonieră mobilată
Ofer spre închiriere garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi Cartier Plevna, str. Aleea ...

Angajăm Asistent Farmacie în Dorohoi

Angajăm Asistent Farmacie în Dorohoi
Farmacia Magistra cu o experiență de peste 20 ani angajează Asistent Farmacist cu experiență. Beneficii: - ...

Angajăm Farmacist în Dorohoi și / sau Darabani

Angajăm Farmacist în Dorohoi și / sau Darabani
Farmacia Magistra cu o experiență de peste 20 ani angajează Farmacist. Beneficii: - salariu competitiv ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro