Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
De imagini sfâşietoare au avut parte miercuri, 27 august 2014, zeci de locuitori ai comunei Suharău. Şi asta din cauza unei dispute între rude căreia i-a căzut victimă o bătrână de 90 de ani. Deşi abia se mai tine pe picioare, biata femeie a ajuns la vârsta sa să fie scoasă din casă, de cumnată, prin executare silită.
Nonagenara Maria M. locuiește în curtea părinţilor, însă, fiindcă nu a avut nici un copil, părinţii i-au lăsat totul moştenire fratelui ei, care a acceptat ca sora lui să-şi ridice o casă în aceeaşi curte. În 2007 fostul colonel de grăniceri a murit şi a lăsat-o moştenitoare pe a doua sa soţie, care nu mai vrea cu nici o un chip să o mai vadă pe bătrână prin curte. Cum nu a reuşit să o dea afară prin alte metode, a dat-o în judecată şi a obţinut o hotărâre favorabilă, astfel încât astăzi a venit cu un executor ca să pună sentinţa în aplicare.
Oamenii din sat au aflat şi s-au împotrivit, puţind lipsind ca totul să se lase cu o încăierare generală. Sora nonagenarei i-a luat apărarea cum a putut, reproşându-i celei care a deschis procesul o mulţime de lucruri.
„Te rog frumos deschide poarta!!! Am dreptul să mă duc şi să o văd. Mi-e soră..., mi-e naşă!!! Descuie că mă doare inima!!! Câte rachiuri ai băut?! Să dea Dumnezeu să bei şi tu cum bea sora mea!!! Câte case mai desparţi?! Ai lăsat trei nepoate pe drumuri şi pe fosta lui femeie!!! Acu’ vrei să o scoţi pe sora mea afară din casă?!!!” a strigat Elena C.
Cumnata a ţinut-o însă una şi bună că este dreptul ei şi că tot ceea ce întreprinde este lega: „Eu am act de vânzare-cumpărare. Am vrut să vă arăt actele, dar datorită sătenilor nu pot. Sar buluc pe mine”.
Întrebată unde să o stea Maria M. dacă o să fie data afară din casa cumnata a răspuns… „întrebaţi-l pe dl executor”, adăugând totodată că vrea să o evacueze fiindcă „nu o mai suport”.
Bătrâna de 90 de ani mai are două surori în sat, însă, nici una nu poate să o întreţină pentru că nu au nici spaţiu şi nici putere. „E sora mea şi mă doare inima..., e bătrână şi nu ar trebui aruncată în stradă. Ea aici a muncit 30 de ani. Cucoana a venit de la Oroftiana cu mâinile în buzunar, a intrat în totul de-a gata. Nu ar trebui să îşi bată joc de ea. Mâncare nu îi face, nu o spală..., dar măcar să îi dea pace că ea se chinuie singurică”, a mai spus Elena C., sora bătrânei.
Într-un final executorul a cedat presiunilor localnicilor şi ţinând cont şi de faptul că asistenţii sociali de la Primărie l-au anunţat că nu au unde să o cazeze pe bătrână, a amânat executarea, până după data de 4 septembrie 2014. Sursa: botosaneanul.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.