Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
La sfârșitul celor trei zile de spectacole organizate în cadrul Zilelor Municipiului Dorohoi 2014, primarul Dorin Alexandrescu a urcat pe scenă și a salutat publicul, urând tuturor dorohoienilor un sincer „La Mulți Ani!”.
Totodată acesta a mai subliniat și faptul că cetățenii municipiului Dorohoi merită mai mult, fapt pentru care va încerca să schimbe puțin formatul Zilelor Municipiului Dorohoi.
„Zilele Municipiului Dorohoi 2014, ca toate manifestările din Dorohoi au fost importante pentru mine. Mă bucur că cetățenii municipiului Dorohoi s-au adunat într-un număr atât de mare aici pentru a se bucura de tinerele talente dorohoiene și de vedetele pe care am reușit să le aducem în acest an. Pe viitor ne vom gândi totuși să schimbăm puțin formatul Zilelor Municipiului Dorohoi pentru că putem trece la un nou capitol, având în vedere că cetățenii din Dorohoi merită mai mult.”, a declarat pentru Dorohoi News, primarul Dorin Alexandrescu. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro
07.10.2014 la 14:00
zilele au trecut , banii s-au dus.l-aș întreba pe domnul primar ceva despre canalizare, locuri de muncă, modernizarea unor strazi, pe care nu s-a facut nici acum nimic (de ex. str. aprodul purice, unde îți rupi mașina și te ungi de noroi până la glezne, când plouă). n-aș vrea să fiu malițios sau cârcotaș dar vă rog să vizitați ,domnule primar ,și aceste „străzi„ unde locuiesc oameni din a căror impozite se plătesc si zilele dorohoiului, precum și alte cheltuieli nu tocmai utile. VĂ MULȚUMESC.
06.10.2014 la 22:51
in loc de locuri de munca distractia e in toi la dorohoi in felul asta se uita de foame ca nu avem locuri de munca caparintii au plecat la munca afara si au lasat copii acasa si multe altele
06.10.2014 la 16:07
Multumim D-lui Primar pentru organizarea zilelor Municipiului Dorohoi. Ma bucur ca in fiecare an este din ce in ce mai frumos. S-o tinem tot asa! Mult Succes!
06.10.2014 la 14:44
Multumiri alese domnule Primar! Inca 4 ani macar si vom avea un oras cu adevarat frumos si dichisit. Poate vin ceva investitori intre timp. Mult succes pe mai departe.
06.10.2014 la 14:03
Vrem sa cunoastem numele sponsorilor. Sa-i felicitam si sa vedem daca au lucrari cu primaria noastra. Cam cat au costat aceste zile superbe?
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.