Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

sfintire cabinet scolar

Ca un preambul al Zilelor Municipiului Dorohoi, joi 2.10.2014 orele 14,00 a avut loc inaugurarea Cabinetului Şcolar nr. 1 din Dorohoi, amplasat în sediul Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 6 – structură a Seminarului Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi. Lucrările de amenajare au început în luna august 2013 cu avizul Primăriei Dorohoi şi al Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, înscriindu-se într-un amplu proces de lucrări de consolidare şi renovare a întregii clădiri, veche de 150 de ani.

Existenţa unei săli de grupă dezafectate a permis şi extinderea spre exterior cu un corp de clădire cuprinzând un hol de primire, grupuri sanitare şi camera pentru reziduuri medicale. S-au amenajat în interior două săli pentru consultaţii şi tratamente, precum şi un vestiar pentru personalul medical. Lucrările au impus demolarea şi reconstrucţia unor fragmente de zidărie, montarea de tâmplărie PVC cu geam termopan, instalaţii electrice, termice şi sanitare, mobilier specific ş.a.

Totalul lucrărilor a ajuns la suma de  60.700 lei, suportaţi de bugetul local şi 3.700 lei din fondurile  proprii ale Seminarului. Slujba de sfinţire a fost oficiată de un sobor de preoţi profesori ai Seminarului Teologic, ocrotitori ai cabinetului fiind meniţi Maica Domnului, Sfântul Mc. Pantelimon şi Sf. Stelian- ocrotitorul copiilor. 

La deschidere au participat dl. ing. Dorin Alexandrescu- primar al municipiului Dorohoi, d-na Cristina Ungureanu- consilier superior în cadrul DSP- Botoşani, d-na prof. Paula Gavriluţă- inspector pt. Învăţământul pre-primar la Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, d-na ec. Elena Gavril- director economic al Primăriei Dorohoi, d-na ing. Geta Luca- reprezentantul Consiliului Local al municipiului Dorohoi în Consiliul de Administrație al Seminarului, d-na Anca Buţincu- delegatul Primarului în Consiliul de Administrație al Seminarului, d-na Victoria Siriteanu- şef Departament Personal în cadrul Primăriei Dorohoi, d-na dr. Cătălina  Popa - medic al Cabinetului şcolar, cadre medii sanitare şi cadre didactice din cadrul Grădiniţei.

D-nul primar ing. Dorin Alexandrescu a apreciat eforturile depuse de cei implicaţi pentru amenajarea acestui spaţiu, declarâdu-se  un sprijinitor necondiţionat al învăţământului dorohoian. P.c. Pr. Constantin Muha- directorul Seminarului a mulţumit domnului primar, consilierilor locali şi d-nei director economic din Primăria Dorohoi pentru sprijinul dat în amenajarea cabinetului care va  deservi cca. 3000 de  preşcolari şi elevi din municipiul Dorohoi având un medic specialist şi 9 cadre medii sanitare. Mulţumiri au fost adresate de asemenea domnilor Dinu Surugiu şi Vasile Pădurariu de la S.C. „Pallazzo Construct” S.R.L.  Dorohoi, firma care a realizat toate lucrările de consolidare, amenajare şi reparaţii la sediul Grădiniţei nr. 6 Dorohoi.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

sfintire cabinet scolarsfintire cabinet scolar (2)sfintire cabinet scolar (3)sfintire cabinet scolar (4)sfintire cabinet scolar (5)
DorohoiNews.ro, 10-10-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

10.10.2014 la 21:25

Felicitari pentru asemenea initiative!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp
Ofer spre închiriere spațiu în suprafață totală de 410 mp în Dorohoi, str. Vlad ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Vând teren Intravilan în Braesti

Vând teren Intravilan în Braesti
3700 metri patrati intravilan Braesti cu o deschidere de 32 metri liniari Curentul se afla in fata terenului ...

Vând casă cu etaj în Dorohoi

Vând casă cu etaj în Dorohoi
Vând casă cu etaj, complet mobilată, racordată la toate utilitățile, în zonă rezidențială ...

Închiriez garsonieră mobilată

Închiriez garsonieră mobilată
Ofer spre închiriere garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi Cartier Plevna, str. Aleea ...

Angajăm Asistent Farmacie în Dorohoi

Angajăm Asistent Farmacie în Dorohoi
Farmacia Magistra cu o experiență de peste 20 ani angajează Asistent Farmacist cu experiență. Beneficii: - ...

Angajăm Farmacist în Dorohoi și / sau Darabani

Angajăm Farmacist în Dorohoi și / sau Darabani
Farmacia Magistra cu o experiență de peste 20 ani angajează Farmacist. Beneficii: - salariu competitiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro