Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei a stabilit în urmă cu 11 ani data de 9 decembrie ca fiind Ziua Internaţională Anticorupţie.
Semnată de România la data de 9 decembrie 2003, la Merida (Mexic) şi ratificată prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei este primul tratat cu vocaţie universală în domeniul combaterii corupţiei.
De asemenea, declaraţia Primei Conferinţe Anuale şi a Adunării Generale a Asociaţiei Internaţionale a Autorităţilor Anticorupţie, susţinută la 22-26 octombrie 2006, la Beijing, îndeamnă autorităţile competente să aplice prevederile relevante ale Convenţiei pentru a stabili şi întări sistemul de luptă împotriva corupţiei, precum şi încurajarea statelor semnatare cu privire la celebrarea Zilei Internaţionale Anticorupţie.
Data de 9 decembrie, declarată de Organizaţia Naţiunilor Unite Ziua Internaţională Anticorupţie, reprezintă un prilej pentru a ne aminti că trebuie să ne asumăm bătălia pentru prevenirea şi combaterea corupţiei la nivel individual. O societate curată nu poate deveni realitate fără asumarea principiilor etice, a transparentei şi a responsabilităţii propriilor acţiuni. Sunt valorile asupra cărora ar trebui noi, fiecare individ în parte, să veghem vigilenţi.
Corupţia reprezintă una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa statului de drept în cadrul societăţii contemporane, subminând instituţiile şi valorile democratice, atentând la ordinea socială şi capacitatea statului de a asigura drepturi şi libertăţi egale cetăţenilor săi. Altfel spus, corupţia ne afectează pe toţi şi slăbeşte respectul pentru lege. Tocmai de aceea este nevoie de un efort comun pentru prevenirea şi combaterea practicilor corupte.
Direcţia Generală Anticorupţie prin Serviciul Judeţean Anticorupţie Botoşani doreşte atragerea cetăţenilor şi a funcţionarilor oneşti în lupta cu acest flagel sens în care, pe data de 9 decembrie organizează diseminarea unor materiale informative (afişe, pliante, ghiduri anticorupţie, broşuri, vizionări filme) şi desfăşurarea unor activităţi instructive în structurile MAI de pe raza judeţului, care au drept scop conştientizarea cetăţenilor şi a lucrătorilor MAI cu privire la riscurile pe care le comportă săvârşirea unor fapte de corupţie.
În acelaşi timp, se doreşte responsabilizarea cetăţenilor şi funcţionarilor publici, în sensul de a lua atitudine şi de a sesiza Direcţia Generală Anticorupţie de fiecare dată când iau cunoştinţă despre implicarea unor lucrători M.A.I. în fapte de corupţie. În vederea realizării unei comunicări eficiente între lucrătorii instituţiei noastre şi cetăţenii care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie de către personalul Ministerului Afacerilor Interne, amintim acestora Linia Verde Anticorupţie - 0800.806.806, ce poate fi apelată gratuit din orice reţea de telefonie mobilă sau fixă. Pot fi sesizate faptele de corupţie şi la numerele de telefon 0231507120, 0231507121 aparţinând Serviciului Judeţean Anticorupţie Botoşani, precum şi la adresa de e-mail [email protected]
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.