Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Gabriel Burlacu_1

Naţionala de tineret a României, cu dorohoianul Gabriel Burlacu în centrul apărării, s-a calificat la Campionatul Mondial de handbal masculin Under 21 din acest an, după ce a învins reprezentativa din Slovenia cu scorul de 27-26 (15-17). 

 
Meciul decisiv a avut loc duminică, 11 ianuarie 2015, în Sala Trivale din Piteşti, în ultimul meci din Grupa a 6-a a preliminariilor.
 
După victoria la scor cu Bulgaria, scor 38-20, tricolorii sub 21 de ani au mai reuşit, sâmbătă, un rezultat mare, de egalitate, contra vicecampioanei mondiale, Croaţia, scor 23-23. Astfel, România mai avea nevoie de un succes contra Sloveniei, în ultimul meci de la Pitești, pentru a obține calificarea la Mondialul din Brazilia, ce va avea loc chiar în acest an.
 
După calificarea la Mondialul din Brazilia, dorohoianul Gabriel Burlacu a fost contactat și a acordat un interviu publicației noastre, Dorohoi News, în care a vorbit de întreaga sa carieră.
 
Gabriel Sebastian Burlacu are 20 de ani și este dorohoian, „povestea sportivă” a acestuia începând în școala generală, când era elev al Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” din Dorohoi.
 
Dorohoi News: „Practic când ai început să faci sport de performanță?”
Gabriel Burlacu: „Sportul de performanță l-am început prin clasa a VIII-a, dar practic începutul sportiv a fost în clasa a II-a când am fost recrutat la fotbal de domnul profesor Iulian Tiulea.”
 
Dorohoi News: „Deci ai fost atras de sport încă de mic copil…”
Gabriel Burlacu: „Consider că atracția pentru sport a fost implementată din familie pentru că ieșeam la fotbal cu tata și fratele și chiar am verișori care au făcut fotbal de performanță.”
 
Dorohoi News: „Cu handbal-ul de când cochetezi?”
Gabriel Burlacu: „Handbal am început să joc din clasa a V-a. Atunci a fost momentul când m-am lăsat de fotbal și am ales handbal-ul. Poate acum regret puțin deoarece partea financiară e mai consistentă la fotbal. Dar ca să te menții în fotbal și să intri într-o echipă bună trebuie să ai ceva în spate în România. La handbal e mai ușor din acest punct de vedere, dar e greu pentru că este mult mai multă muncă.”
 
Dorohoi News: „Ascensiunea ta ca sportiv când a început?”
Gabriel Burlacu: „Am participat la mai multe competiții cu școala, unde m-a văzut Liceul Sportiv Botoșani, care m-a împrumutat în clasa a VIII-a pentru un turneu și apoi mi-au propus să merg la ei. Am jucat pentru ei, iar apoi am ajuns la Centrul Național de Excelență la Sighișoara, unde am refuzat să rămân pentru că trebuia să semnez un contract cu durata de opt ani și nu mi-a convenit. Așa că am revenit la Suceava la o echipă de seniori. Primul an de juniorat, în clasa a IX-a nu aveam drept de joc, așa că făceam doar antrenamente cu seniorii și mă împrumutau la Liceul Sportiv Suceava ca să joc. În clasa a X-a jucam și la juniori și la Liga a II-a, Divizia A, iar clasa a XI-a, jucam la juniori și la Liga Națională unde am prins vreo patru-cinci meciuri și un meci în Cupa Europeană. În clasa a XII-a am prins toate meciurile în Liga Națională, unde nu jucam mult, dar eram bucuros că mă antrenez cu jucători buni.” 
 
Dorohoi News: „De aici ai fost remarcat și la națională?”
Gabriel Burlacu: „Da, am fost selectat în anii precedenți de niște antrenori foarte buni, însă care nu dădeau așa multă încredere, mai ales unui jucător nou. Totuși am prins două competiții importante și anume Campionatul European Under 18 în 2012 – Austria și Campionatul Mondial Under 18 în 2013 – Ungaria. Apoi, lunile octombrie, noiembrie și decembrie 2014 m-au prins în cantonament cu Lotul Național. Am jucat un campionat în Polonia care s-a finalizat cu turneu de calificare la Campionatul Mondial Under 21, unde am întâlnit două echipe foarte bune și anume Croația vicecampioană mondială și Slovenia locul cinci atât la mondiale cât și la europene. Acum suntem calificați la Campionatul Mondial Under 21 din Brazilia, unde ne așteaptă un turneu greu și va trebui să trecem printr-o perioadă de pregătire de o lună cel puțin. Eu sper să-mi fac treaba cât mai bine și să nu mă accidentez.”
 
Dorohoi News: „În încheiere, care ar fi concluzia discuției noastre?”
Gabriel Burlacu: „Am avut mare noroc că mi-a plăcut sportul în general și am avut cu cine să lucrez. Domnul profesor Iulian Tiulea este un antrenor dur, recunosc că datorită lui am ajuns aici pentru că dumnealui m-a inițiat, dar sunt de părere că și puterea mea de muncă și determinarea m-a făcut să ajung la nivelul la care sunt acum. Sunt tânăr, mai am multe de învățat și pe viitor sper să am evoluții bune și la Echipa Națională de Seniori.” (Andrei B.)
 
Autor: DorohoiNews.ro
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Gabriel Burlacu_1Gabriel Burlacu_2Gabriel Burlacu_3Gabriel Burlacu_4Gabriel Burlacu_5Gabriel Burlacu_6
DorohoiNews.ro, 30-01-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Cumpăr apartament

Cumpăr apartament
Cumpăr apartament cu 3 camere zona Plevna. Rog oferte decente raportate la orașul Dorohoi! Mulțumesc! ...

Vând mobilă de bucătărie

Vând mobilă de bucătărie
Vând mobilă de bucătărie. Detalii la telefon: 0747419169

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” este alături de doamna director, Paula ...

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție
Vand autoturism Nissan Qashqai: -an de fabricatie 2021, capacitate 1332 cm3, benzina, 156 CP, CUTIE AUTOMATA ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară, ...

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni
Vând teren situat în comuna George Enescu, satul Şipoteni, cu o suprafață de 35700 mp. ...

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi
Cu inimile cernite de durere, cu un mare regret și un gol imens în suflet, suntem alături de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro