Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Căminul Cultural Ibănești a găzduit Duminică, 1 februarie 2015, ora 13:00, evenimentul cultural-artistic „Șezătorile iernii”, ediția a XXV-a, sub patronajul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, director Cornelia Ciobanu, în colaborare cu Primăria comunei Ibănești, primar. Ing. Romică Magopeț și referent cultural Aiacoboaie Viorel.
Alături de scriitorii botoșăneni prezenți, membri ai Uniunii Scriitorilor, filiala Botoșani, reprezentată de Gellu Dorian, s-au numărat și alți oameni pasionați șipreocupați de promovarea culturii: Dănuț Huțu, director al Direcției de Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Botoșani, prof. etnograf Margareta Mihalache, etnolog Steliana Băltuță, ansamblul Balada, condus de dl. Mihai Fediuc și dna Elena Pricopie, coordonator principal în cadrul Compartimentului de Educație Permanentă, Documentare, al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Botoșani.
Evenimentul a debutat cu expunerea Primarului comunei Ibănești, dl. ing. Romică Magopeț, care a subliniat importanța desfășurării activităților culturale pentru educarea tinerei generații:
„Această zi este o zi cu profunde semnificații, de mare însemnătate pentru comuna Ibănești pentru că se desfășoară o acțiune în care se promovează cultura, iar la Botoșani și implicit la Ibănești, cultura este un etalon.
Este un eveniment cultural deosebit pentru că impune desfășurarea unei acțiuni foarte vechi, care se realiza pe vremea bunicilor noștri, sub numele de „șezătoare”. Șezătoarea este o instituție socială care arată întrajutorarea comunității, modul de implicare al vechii generații și al tinerei generații, prin care se promovează tezaurul folcloric, cu tradiții și obiceiuri.
Șezătarea este privită la nivel de instituție socială, tocmai pentru că la început se desfășura în cadrul familiei extinse, iar ulterior s-a dezvoltat la nivelul întregii comunități. Discutăm de petrecere, de parcurgerea unor etape legate de învățătură și cunoaștere în esență, dicutăm de cultură, educație și de un mod plăcut, corect și eficient de petrecere a timpului liber, pe baze solide din punct de vedere educațional.
Noi ibăneștenii trăim în permanență cu dorința de a cunoaște, a descoperi, a munci și de a construi pe mai departe. Totul se desfășoară după niște principii pline de legalitate care au la bază o muncă, dăruire și pregătire profesională asiduă.
Prin această activitate noi impunem un alt mers culturii ibăneștene și transmitem valori tinerei generații.
Fiecare din noi trăim uneori cu impresia care ulterior se va dovedi că este greșită, că anumite lucruri sunt importante, și care ulterior se dovedesc a fi efemere. Singurele lucruri care contează sunt cele care se petrec astăzi aici, singurele lucruri care rămân sunt cuvântul, credința și educația, pentru că ele trasmit valori, pentru că ele educă și pentru că ele dau calitatea unei vieți.
Acum când prostia se propagă mai repede ca întunericul, când constat că indiferența secontopește cu unele medii întunecoase și când știm că inteligența are limite, dar constatăm că partea opusă inteligenței nu are, rolul nostru, al tuturor este de a propaga cuvântul. Cuvântul trebuie să se împletească cu învățătura și cultura, pentru că folclorul este cultură.
Apreciez această activitate ca fiind extrem de importantă, deoarece se arată rolul fundamental al educației, pentru că Școala este singura cale care poate dezvolta societatea.De aceea ne dorim ca societatea să aibă la bază un punct prin care să se se dezvolte în permanență. (...).”
Periplul în lumea folclorului și tradițiilor ibăneștene, s-a contopit armonios cu creațiile poeților și scriitorilor botoșăneni, membri ai Uniunii Scriitorilor din România: Dumitru Țiganiuc, Gellu Dorian, Lucian Alecsa, Petruț Pârvescu, Vlad Scutelnicu, Mircea Oprea, Dumitru Necșanu, Cristina Prisăcariu-Șoptelea, Nina Viciriuc, Cezar Florescu, Stolerian Moroșanu.
Printre programul de recitaluri susținute de maeștri ai cuvântului scris s-au strecurat suite artistice susținute de eleviai Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” din Ibănești, îndrumați de dna invățătoare Alboiu Lucia, prof. Liliana Pintilei și prof. Vitcu Andrei, dansuri populare prezentate de Ansamblul de dansuri populare „Balada”, coregraf și coordonatorMihai Fediuc, instructor Ionel Petrișoru și muzică de calitate interpretată de solistele Simona Pălimaru și Valentina Tipa Lulciuc.
Dintre elevii Școlii ibăneștene s-au evidențiat în mod special elevii clasei a II-a:Păvăleanu Flavius, Apopei Mădălina, Strunilă Denisa, Aiacoboaie Sabrina, Ionichente Delia, Rotariu Ioana.
Elena Pricopie, coordonator principal în cadrul Compartimentului de Educație Permanentă, Documentare, al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Botoșani a susținut o prelegere legată rolul și importanța educației permanente: „Trebuie să recunoaștem că, după cum spunea și dl. Primar, școala este primul element de cultură într-o nație. Însă educațianu trebuie să se rezume la timpul petrecut în școală, tocmai aceasta este ideea educației permanente, care trebuie să se dezvolte pe tot parcursul vieții. Dela educația timpurie, până la educația după pensionare. Aceasta însemnând totalitatea activităților de învățare realizate pe tot parcursul vieți prin dobândirea cunoștințelor, abilităților și a competențelor printr-o perspectivă multiplă, personală, civică și socială în zilele noastre. Părinți educați-vă copiii în spiritul continuării educației formale prin școală, prin educația culturală. Îndrumații către muzică, dans, către meșteșuguri, dar mai cu seamă țin să spun că pentru viitorul adult, cel mai important este să le studieze zilnic pentru că, cultura se formează prin refularea zilnică. Altfel, dacă omul habar nu are pe ce lume trăiește, va fi liber pe tot parcursul vieții să creadă că, cel mai mult contează cel care țipă mai tare și îi va fi imposibil să distingă minciuna de adevăr (...). Libertatea fiecăruia dintre noi se întinde până acolo unde începe libertatea celuilalt.”
Timp de câteva ore, elevi, părinți, cadre didactice, oameni de cultură și simpli cetățeni s-au reunit cu toții într-un suflet și gând pentru a se îmbogăți spiritual și cultural. Evenimentul s-a dovedit a fi o adevărată hrană pentru sufletul curat și însetat de cunoaștere al ibăneștenilor.
La finalul manifestării cultural-artistice, dl. primar a oferit diplome și distincții invitaților.
03.02.2015 la 14:09
Inca o data, com. Ibanesti, prin oamenii valorosi pe care ii are, a fost la inaltime. Felictari !
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.