Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un incendiu izbucnit, în noaptea de 5 spre 6 februarie, într-o locuinţă de pe raza comunei Conceşti, observat şi anunţat cu întârziere, s-a soldat cu decesul chiriaşului, în vârstă de 92 de ani.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru stingerea incendiului la ora 00.28, de un localnic care a văzut casa în flăcări. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă şi spumă, membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Darabani, cu o autospecială cu apă şi spumă, precum şi pompierii voluntari din comună.
La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau bunurile din două camere, precum şi acoperişul casei. Întrucât existau informaţii că proprietarul, cunoscut cu probleme locomotorii, nu a reuşit să iasă din locuinţă, pompierii au început căutările, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului. Bărbatul a fost descoperit decedat, în bucătăria casei, lângă uşă .
În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.