Liberalul Gheorghe Sorescu a fost ales cu unanimitate de voturi să preia interimar atribuțiile de președinte al Consiliului Județean Botoșani, după ce mandatul de președinte al lui Florin Țurcanu a fost întrerupt ca urmare a unei condamnări la închisoare cu suspendare.
„Vă mulțumesc pentru vot, care mă onorează și mă obligă, iar faptul că am fost ales cu unanimitate de voturi spune multe. Sper să fiți alături de mine pentru că avem multe proiecte în derulare”, a declarat Sorescu, scrie banulbotosanean.
Mandatul acestuia se poate încheia în câteva zile dacă judecătorii îi admit lui Florin Țurcanu cererea de suspendare a ordinului prefectului prin care i s-a încheiat lui mandatul de președinte sau poate dura chiar până la finalizarea procestului între Țurcanu și Instituția Prefectului pentru anularea ordinului emis de prefect ori chiar până în 2016.
Gheorghe Sorescu a fost șef al Fiscului botoșănean, apoi prefect al județului, a ocupat apoi funcția de director al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România Filiala Botoșani, iar din 2012 este consilier județean și vicepreședinte al Consiliului Județean Botoșani.
Sorescu este unul dintre liderii PNL Botoșani care este agreat atât de membrii vechiului PNL, cât și de tabăra fostului PDL și chiar de PSD.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.
DorohoiNews.ro, 19-02-2015
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.