Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Peste 90 de jandarmi vor asigura ordinea și liniștea publică la meciul de fotbal disputat vineri seara pe Stadionul municipal Botoșani, de la ora 20.30, de F.C. Botoșani, în compania echipei Petrolul Ploiești, în cooperare cu efective de poliție, pompieri, poliție locală și reprezentanți ai firmei de securitate care asigură măsuri de ordine în interiorul stadionului.
Pentru ca suporterii cu interdicție în baza legii nr.4/2008 să nu pătrundă pe stadion, jandarmii îi vor aștepta la porțile de acces, unde va fi urmărit acest aspect. Jandarmeria recomandă spectatorilor să vină la stadion din timp, încă de la deschiderea porților de acces, pentru a fi evitată aglomeraţia în zonele de intrare şi să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea duce la manifestări violente.
Reamintim spectatorilor că le este interzis să pătrundă în incinta stadionului sub influența băuturilor alcoolice sau să consume băuturi alcoolice în incinta acestuia, persoanele care săvârșesc aceste fapte fiind pasibile de a fi sancționate cu amendă cuprinsă între 250 - 750 lei sau cu prestarea a 100 -150 ore de activităţi în folosul comunităţii, precum şi cu sancţiunea contravenţională complementară de interzicere a accesului la meciurile de fotbal pe o perioadă de 6 luni, conform prevederilor legii nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.
De asemenea, spectatorii au obligația de a se supune controlului corporal preventiv şi al bagajelor efectuat de către forţele de ordine la intrarea pe stadion, scopul acestuia fiind de a nu permite intrarea cu obiecte contondente care ar putea fi folosite la săvârșirea unor fapte cu violență îndreptate împotriva jucătorilor, oficialilor, spectatorilor sau forțelor de ordine.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.