Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Aproximativ 5000 de elevi botoşăneni de toate vârstele au învăţat de la pompieri cum să-şi protejeze cel mai valoros bun: viaţa. Lecţiile le-au fost predate în timpul vizitelor din această săptămână, la subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Botoşani, Dorohoi, Săveni, Ştefăneşti şi Truşeşti. Elevii au avut ocazia să-i cunoască îndeaproape pe pompieri şi au ascultat cu atenţie fiecare prezentare a misiunilor şi activităţilor pe care angajaţii I.S.U. Botoşani le desfăşoară pentru protecţia şi salvarea cetăţenilor şi a bunurilor acestora.
Totodată, ei au asistat la demonstraţii privind modul de funcţionare a echipamentului de descarcerare, precum şi la simularea unor intervenţii în caz de incendiu.
Vizibil emoţionaţi, copiii au purtat pe rând casca de protecţie, au folosit, unii pentru prima dată, pistolul cu apă şi au urcat în autospecialele de intervenţie. Cei mai curajoşi au urcat la câţiva metri deasupra solului, în nacela autospecialei pentru salvarea persoanelor de la înălţime.
La Detaşamentul Botoşani, vizitatorii au făcut cunoştinţă cu „Gorun”, câinele – pompier, care a executat câteva exerciţii demonstrative, momente extrem de apreciate de audienţă. Vizitele din această săptămână se înscriu în activităţile de informare preventivă, derulate de I.S.U. Botoşani, având ca grup ţintă copiii, în vederea dezvoltării de către aceştia a unui comportament preventiv. Prin aceste activităţi, inspectoratul s-a alăturat, în calitate de partener, proiectului Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, intitulat „Şcoala altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun”.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.