Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Aproximativ 200 de angajaţi ai Primăriei Botoşani intră în grevă generală, considerând că revendicările lor nu au fost soluţionate, în condiţiile în care alte categorii bugetare au beneficiat de creşteri salariale şi îmbunătăţiri ale condiţiilor de muncă! Sindicalistii au informat deja conducerea Primăriei cu privire la faptul că în ziua de joi, 30 aprilie, angajaţii nu vor lucra.
Greva generală în administraţia publică locală este declanşată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie, în condiţiile în care niciuna dintre revendicări nu au fost soluţionate în mod favorabil de către Guvernul Româniniei, "în contextul în care aproape toate categoriile de personal bugetar (sănătate, asistenţă socială, apărare, învăţământ) au beneficiat de creşteri salariale şi îmbunătăţiri ale condiţiilor de muncă", se arată în adresa către primarul municipiului Botoşani, transmisă de sindicaliştii din administraţia botoşăneană.
În consecinţă, FNSA organizează la nivel naţional, pe 30 aprilie, grevă generală cu întreruperea activităţii pe toată durata programului în primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora, de pe întreg teritoriul judeţului şi al ţării, angajaţii Primăriei Botoşani anunţând că vor participa la protest. sursa: stiri.botosani.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.