În cadrul compartimentului Control Relaţii de Muncă, în cursul trimestrului I al anului 2015, s-a urmărit:
1.Verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile Codului Muncii,
modificată şi completată, ale altor acte normative de dreptul muncii, precum şi a clauzelor contractelor colective de muncă.
În perioada 01.01.2015 – 31.03.2015, compartimentul Control Relaţii de Muncă şi-a desfăşurat activitatea în baza programărilor lunare şi a temelor din “Programul de acţiuni” al ITM Botoşani pentru anul 2015.
În primele 3 luni ale anului 2015 au fost verificaţi din punct de vedere al modului în care respectă prevederile legale referitoare la încadrarea în muncă un număr de 296 agenţi economici, având 7352 salariaţi, fiind identificate un număr de 4 persoane lucrând fără forme legale de angajare.
În urma acestor verificări au fost aplicate 4 amenzi în valoare totală de 40000 lei.
În acţiunile de control efectuate de către inspectorii de muncă din cadrul
Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani, odată cu identificarea cazurilor de
muncă fără forme legale s-a urmărit în tematica de control şi evaluarea modului în
care agenţii economici respectă dispoziţiile imperative ale Legii 53/2003,
referitoare la executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor
individuale de muncă ale salariaţilor, precum şi a altor acte normative din dreptul
muncii.
În acest sens, 3 societati au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 4500 lei, pentru că nu întocmeau documente de evidenţă a orelor de muncă prestate de salariaţi, pentru negarantare în plată a salariului minim pe economie a fost aplicată o amendă, în valoare de 300 lei, pentru stipularea în contractul individual de muncă a unor clauze contrare dispoziţiilor legale, a fost aplicata o amendă în valoare de 3500, pentru primirea la muncă fără încheierea unui contract de muncă au fost aplicate 4 amenzi în valoare de 40000 lei. Conform situţiei centralizatoare privind activitatea Corpului de control – Relaţii de Muncă, în perioada 01.01.2015 – 31.03.2015, în cadrul acţiunilor de control au fost verificate un număr de 301 unităţi. Pentru neconformităţile constatate au fost sancţionaţi un număr de 71 angajatori, au fost dispuse 566 măsuri de remediere, au fost aplicate 95 sancţiuni contravenţionale, dintre care 22 amenzi în valoare totală de 64.600 lei şi 73 avertismente.
2.Verificarea modului în care agenţii economici respectă prevederile Legii nr.156/2000 referitoare la protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate.
În perioada 01.01.2015 – 31.03.2015 nu au fost constatate încălcări ale prevederilor
Legii 156/2000. La inspectorat sunt înregistraţi un număr de 9 agenţi de ocupare a
forţei de muncă, însă nici unul nu mai desfăşoară activitate în acest domeniu.
3. Verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile H.G. 500/2011 privind
întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor.
În conformitate cu prevederile H.G. 500/2011 privind întocmirea, completarea şi transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor în format electronic, în termenul legal, din totalul de 297 angajatori controlaţi în această perioadă s-au constatat deficienţe la 56 dintre aceştia. Pentru remedierea deficienţelor constatate au fost dispuse 126 măsuri, au fost aplicate 69 sancţiuni contravenţionale, dintre care 13 amenzi în valoare totală de 16.300 lei şi 56 avertismente.
4.Verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile Legii nr.202/2002privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi republicată.
În urma controalelor efectuate de către inspectorii de muncă în trimestrul I nu au
fost constatate încălcări ale prevederilor Legii nr.202/2002 privind egalitatea de
şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi republicată.
5.Respectarea de către angajatori a prevederilor art.78, alin.2 şi 3 din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, modificată şi completată.
Pe parcursul trimestrului I, au fost controlate 12 unităţi, nefiind semnalate încălcări ale prevederilor legale privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, modificată şi completată.
6. Verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile Legii 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri şi a normelor de aplicare a acesteia, cu modificările şi completările ulterioare.
În trimestrul I nu au fost făcute verificări referitoare la respectarea de către angajatori a
prevederilor legale din Legea nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter
ocazional desfăşurate de zilieri. În această perioadă un număr de 9 angajatori au
achiziţionat Registrul de evidenţă a zilierilor, un număr de 44 angajatori au transmis copia
registrului, fiind înregistrate 5.554 poziţii în registru.
5. Campanii naţionale privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă
nedeclarată în domenii susceptibile utilizării frecvente a acesteia.
În trimestrul I au fost efectuate un numar de 296 controale pentru identificarea şi
combaterea cazurilor de muncă nedeclarată, au fost identificate 4 persoane care
lucrau fără forme legale de angajare, au fost sancţionaţi 4 angajatori, cu amenzi în
valoare totală de 40.000 lei, iar 56 de angajatori au fost sancţionaţi cu amenzi în
valoare de 16.300 pentru deficienţe la REVISAL.
Valoarea sancţiunilor aplicate de către compartimentul Control Relaţii de Muncă în
trimestrul I al anului 2015 este de 175.900 lei.
În cadrul serviciului Sănătate şi Securitate în Muncă în cursul trimestrului I al anului 2015 au fost controlate preventiv 221 unităţi fiind dispuse 631 măsuri. Au fost aplicate 504 sancţiuni contravenţionale, din care 493 avertismente şi 11 amenzi în valoare totală de 60.000 lei.
Au fost raportate 11 evenimente, din care 4 au fost accidente de muncă cu incapacitate temporară şi două accidente mortale.
În cursul trimestrului I 2015, au fost desfăşurate o serie de acţiuni, cum ar fi :
1.Acţiune privind verificarea modului de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcţiilor.
Nr.controale efectuate – 5, nr. deficiente constatate – 16, nr. măsuri dispuse – 16, nr. angajatori sancţionaţi – 5, nr. sancţiuni – 16 avertismente.
2. Acţiune privind verificarea modului în care se respectă prevederile legale în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în cadrul unităţilor care au ca obiect de
activitate întreţinerea şi repararea autovehiculelor cod CAEN 4520.
Nr.controale efectuate – 16, nr. deficiente constatate – 46, nr. măsuri dispuse – 46, nr.
angajatori sancţionaţi – 16, nr. sancţiuni – 1 amendă în valoare de 4.000 lei şi 45
avertismente.
3. Acţiune de control privind respectarea prevederilor de securitate şi sănătate în
muncă în domeniile silvicultură şi exploatare forestieră.
Nr.controale efectuate – 3, nr. deficiente constatate – 8, nr. măsuri dispuse – 8, nr.
angajatori sancţionaţi – 3, nr. sancţiuni – 1 amendă în valoare de 4.000 lei şi 7
avertismente.
4. Actiune de verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile legale din
domeniile confecţii, textile, pielarie.
Nr.controale efectuate – 12, nr. deficiente constatate – 26, nr. măsuri dispuse – 26, nr.
angajatori sancţionaţi – 12, nr. sancţiuni –26 avertismente.
5. Actiune de verificarea modului în care angajatorii din domeniul protecţiei şi pazei
respectă prevederile legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Nr.controale efectuate – 2, nr. deficiente constatate – 7, nr. măsuri dispuse – 7,
nr. angajatori sancţionaţi – 2, nr. sancţiuni –7 avertismente.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate în cadrul compartimentului Sănătate şi
Securitatate în Muncă în cursul trimestrului I - 2015, este de 60.000 lei.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate în cadrul I.T.M. Botoşani de către
compartimentele Sănătatea şi Securitatea Muncii şi Control Relaţii de Muncă în cursul
trimestrului I – 2015 este de 235.900 lei.
Stelian Metler
Inspector Şef
Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.
DorohoiNews.ro, 28-04-2015
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.