Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În perioada 12-19 iunie o comisie formată din reprezentanţii a trei instituţii de control din aria protecţiei consumatorilor vor efectua o diagnoză a preţurilor afişate de comercianţii botoşăneni după reducerea cotei de TVA la alimente.
În acest sens, la Instituţia Prefectului va fi emis un ordin prefectural care va nominaliza membrii comisiei de control. Aceştia vor proveni de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor şi de la serviciul economic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean. Şi Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor a solicitat Prefectului sprijinul necesar pentru realizarea unei situaţii privind nivelul preţurilor produselor din coşul zilnic, inclusiv după scăderea TVA la alimente.
„Concurenţa dintre magazine şi jocul liber al preţurilor ar trebui să reflecte şi reducerea taxei pe valoare adăugată, astfel încât măsura luată de Guvern prin modificarea Codului Fiscal să se simtă şi în buzunarele botoşănenilor care cumpără, nu doar în ale celor care vând. Care este situaţia în realitate, se va vedea în urma acestor verificări.”, explică subprefectul Gelu Ţigănucă.
Verificările nu-şi propun sancţionarea în vreun fel a agenţilor economici, însă lista magazinelor care nu au redus preţurile de vânzare în urma aplicării noului TVA va fi făcută publică şi prezentată în şedinţa Colegiului Prefectural de la sfârşitul acestei luni.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.