Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

tepar din Dorohoi

În urmă cu mai mulţi, a apărut pe primele pagini ale Monitorului, după ce s-a dat ziarist al publicaţiei noastre, dar şi al trustului Pro TV, preot, călugăr, inspector sanitar etc. şi a încercat să înşele şi să şantajeze zeci de persoane, de la oameni cu funcţii importante la măicuţe de la mănăstiri din judeţ.

Printre persoanele care au avut de-a face cu acest personaj se numără cântăreţul de muzică populară Alexandru Recolciuc, stareţele de la mai multe mănăstiri din judeţ, doctorul Doina Ganea-Motan, pe vremea când conducea Spitalul Judeţean, şi mulţi alţii, inclusiv un deputat fiind victima acestui escroc.

Numele lui Sorin Alin Verincianu (29 de ani), originar din Dorohoi, apărea ieri pe lista şedinţelor de judecată înregistrate la Curtea de Apel. Aşa am aflat că Verincianu a fost trimis în judecată, la Fălticeni, pentru înşelăciune. Iar ieri, a fost condamnat definitiv. Pentru a opta oară.

De data aceasta s-a dat medic rezident la Spitalul Judeţean

Am încercat să obţinem date chiar de la procurorii de la Fălticeni, dar, deşi le-am trimis cererea de dimineaţă şi le-am spus că avem nevoie de date în cursul zilei de ieri, pentru documentare, răspunsul nu a mai ajuns.

Reprezentanţii Judecătoriei Fălticeni au răspuns din fericire în timp util, iar în sentinţa din aprilie a.c., prin care Verincianu a fost condamnat la trei ani de închisoare, este descrisă şi situaţia de fapt a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Fapta s-a petrecut pe 1 septembrie 2013, când Verincianu l-a cunoscut la o biserică din Fălticeni pe un localnic cu care a intrat în vorbă şi despre care a aflat că are o fată studentă la Facultatea de Medicină din Iaşi. Escrocul s-a recomandat a fi medic rezident anul II la Spitalul Judeţean Suceava, iar după terminarea slujbei, persoana vătămată l-a invitat la masă, împrejurare în care Sorin Alin Verincianu i-a promis că îi va face rost de un instrument medical de care avea nevoie fiica păgubitului la cursuri.

A doua zi, arată anchetatorii, Verincianu a revenit la domiciliul persoanei vătămate cu două facturi fictive, solicitându-i să-i plătească contravaloarea uneia dintre ele. A primit 700 de lei, însă în zilele următoare a continuat să vină la domiciliul păgubitului, să-i ceară bani, iar acesta din urmă i-a mai dat încă 550 de lei. Totuşi bărbatul din Fălticeni a devenit suspicios în privinţa noii sale cunoştinţe şi, prin fiica sa, s-a interesat de existenţa unui medic rezident la Spitalul Judeţean cu numele cu care s-a recomandat escrocul. A aflat că nu există o persoană cu acel nume şi atunci a sesizat poliţia, Sorin Alin Verincianu fiind săltat de poliţiştii fălticeneni când a revenit la domiciliul păgubitului să mai ceară o tură de bani, chipurile avansul la o chirie pe care ar fi găsit-o pentru fiica fălticeneanului în Iaşi.

Judecătorii Curţii de Apel l-au trimis din nou la închisoare

În motivarea sentinţei Judecătoriei Fălticeni se specifică faptul că inculpatul a fost condamnat de nu mai puţin de şapte ori la pedeapsa închisorii, pentru multiple infracţiuni de înşelăciune, fals în înscrisuri şi uzurparea de calităţi oficiale.

Cea mai mare pedeapsă primită a fost de circa şase ani şi jumătate de închisoare. A fost eliberat condiţionat după aproximativ trei ani şi opt luni de închisoare, cu un termen de încercare de 645 de zile, însă a continuat să comită escrocherii.

„Nu s-a realizat îndreptarea conduitei inculpatului, întrucât la câteva luni şi-a reluat activitatea infracţională, comiţând nenumărate fapte. Instanţa observă că acţiunile inculpatului de inducere în eroare a victimelor au un caracter calificat, acesta dezvoltând prin multitudinea faptelor comise adevărate abilităţi, menite să inducă în eroare şi persoanele diligente”, se arată în sentinţa Judecătoriei Fălticeni. Într-un final, dat fiind faptul că inculpatul a recunoscut comiterea faptei, judecătorul de şedinţă a decis să-l condamnare la trei ani de închisoare.

Sorin Alin Verincianu a declarat apel, nemulţumit de pedeapsa primită, iar ieri, la Curtea de Apel Suceava, judecătorii i-au mai redus un an din condamnare, având de executat în final doi ani într-o celulă de penitenciar.

Pentru că faptele au fost comise înainte de modificarea legislaţiei penale din februarie 2014, lui Verincianu i s-au contopit în cei doi ani de închisoare şi cele 645 de zile rămase neexecutate din pedeapsa de şase ani şi şase luni de închisoare, dar şi alte pedepse mai mici primite într-un dosar al Judecătoriei Botoşani.

Cum l-a şantajat pe cântăreţul de muzică populară Alexandru Recolciuc

„Domnu' Alex, sunt un reporter de la ziarul Monitorul şi avem poze şi filmări cu tine foarte compromiţătoare. Dacă nu vrei să ajungă mai departe în presă te costă o cartelă orange şi îmi dai codul prin sms acum, dacă nu, ajunge mai departe în presă”, aşa suna sms-ul primit de cântăreţul sucevean de muzică populară Alexandru Recolciuc în luna ianuarie a anului 2008.

Nedumerit, Recolciuc a sunat atunci la redacţia Monitorului de Suceava şi aşa am aflat de şantaj. Unul dintre ziariştii redacţiei noastre a sunat la acel număr de telefon din sms-ul cu pricina, dându-se prieten foarte bun cu cântăreţul de muzică populară şi motivând că acesta din urmă nu poate vorbi întrucât este plecat din localitate.

Falsul reporter ne-a spus că are trei CD-uri cu imagini compromiţătoare cu şi despre Recolciuc, stabilind şi preţul: 500 de euro.

Iată un fragment din conversaţia de atunci.
Verincianu: "Pentru mine ca şi reporter, la început de carieră, subiectul ăsta este aur. Eu dacă-l prezint acolo, în redacţie, am un comision foarte bun (...)"

Rep.: „Cei de la Monitorul de Suceava cât ţi-au promis că îţi dau?"

Verincianu: „400 de euro dacă le dau lor CD-ul. Şi eu am zis că pentru 400 de euro, plus salariul pe care îl am, mie îmi ajunge”, încerca botoşăneanul să negocieze preţul acelor CD-uri.

Prins în flagrant după ce a şantajat-o şi pe stareţa de la Dragomirna

Pe 21 ianuarie 2008, Sorin Alin Verincianu, pe atunci în vârstă de 21 de ani, a fost prins de poliţişti în urma unui flagrant pus la cale în zona centrală a municipiului Suceava. A fost săltat la scurt timp după ce a luat 375 de lei de la stareţa Mănăstirii Dragomirna, pe care o şantajase cu o seară înainte că are imagini compromiţătoare cu ea şi celelalte măicuţe de la lăcaşul de cult.

Stareţa a sesizat autorităţile şi aşa a fost organizat flagrantul. CD-ul cu aşa-zisele imagini scandaloase era gol.

La poliţie, Verincianu şi-a recunoscut faptele, mărturisind că a încercat să le şantajeze şi pe măicuţele de la Voroneţ şi Probota.

„Nu ştiu de unde a făcut rost de numărul meu de mobil... Mi-a spus că este de la un post de televiziune şi că are imagini cu câteva măicuţe de la mine, care au limbaj total neadecvat faţă de persoanele care vizitează mănăstirea. Voia cumva să mă determine să-l întreb cum să fac să nu dea imaginile de care vorbea. I-am spus că nu mă interesează şi că nu cred aşa ceva”, declara la vremea respectivă stareţa Mănăstirii Probota.

„Ziaristul Rosenberg”: Am imagini cu bucătărese de la Spitalul Judeţean care fură mâncarea bolnavilor şi cu medici care îşi vorbesc de rău colegii din conducerea unităţii

La vremea respectivă, Monitorul dezvăluia că printre persoanele şantajate de escrocul de la Dorohoi s-a numărat şi doctoriţa Doina Ganea-Motan, pe atunci manager interimar al Spitalului de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava.

Pe data de 18 ianuarie 2008,  dr. Ganea-Motan a fost căutată telefonic la birou de o persoană care s-a recomandat “Rosenberg, corespondent Pro TV”. I-a transmis doctoriţei că deţine înregistrări video cu bucătărese care fură mâncarea bolnavilor şi cu câţiva colegi medici care vorbesc foarte urât despre ea. I-a aflat numărul de pe telefonul mobil şi i-a trimis un SMS cu următorul text: “Doamna director vă pun acum plicul cu CD prin Ro Curier prin serviciul Fulger în 24 ore ajunge la destinaţie dar costă 425 RON şi lam pus cu plata la destinaţie. Vam dat mesaj pentru că am intrat în şedinţă. Mulţumesc dacă vreţi să îmi daţi mesaj cu răspunsul dacă e bine”.

Văzând că nu are nici o reacţie la solicitarea lui, în cursul zilelor de vineri şi sâmbătă “Rosenberg” a mai telefonat încercând să ia legătura cu managerul unităţii medicale, dar pentru că dr. Ganea-Motan nu i-a răspuns la nici un apel, a renunţat.

Deputatul a „muşcat” momeala

La scurt timp după ce vă prezentam în exclusivitate povestea escrocheriilor lui Verincianu la Suceava, colegii de la Monitorul de Botoşani scriau despre acelaşi personaj, după ce mai multe persoane publice din judeţul vecin au fost abordate de un aşa-zis reporter al Pro Tv Iaşi, care, sub pretextul că deţine înregistrări video care le-ar putea compromite cariera, la cerea între 250 de lei şi 150 de euro, banii urmând a fi achitaţi în momentul primirii prin poştă (sistem ramburs) a presupusului DVD ori CD cu imagini compromiţătoare.

Printre victimele făcute în judeţul vecin se numărau la acea vreme deputatul liberal de Botoşani Liviu Câmpanu şi directorul Spitalului Judeţean Botoşani, Doru Muntianu.

Deputatului i-a spus printr-un sms că îl are filmat în timp ce vorbeşte urât despre prefect, primar şi un ofiţer de poliţie, iar directorului de spital că are înregistrări video cu el când îşi înjura angajaţii.

Dintre cei doi, doar deputatul a plătit 275 de lei, rambursul DVD-ului trimis printr-o firmă de curierat rapid. Pe acel DVD erau doar câteva videoclipuri cu muzică românească.

Săltat în timp ce se dădea preot şi se pregătea să oficieze o slujbă de înmormântare

Tot presa din Botoşani scria despre acelaşi Sorin Alin Verincianu cum, în urmă cu mai mulţi ani, a fost săltat de Poliţia Dorohoi în timp ce se dădea drept preot şi se pregătea să oficieze o slujbă pentru o persoană decedată. Poliţiştii aflaseră că Verincianu s-a îmbrăcat în straie preoţeşti şi umblă pe la biserici şi mănăstiri şi cere bani şi materiale pentru ridicarea unui lăcaş de cult.

Învăţase ritualurile bisericeşti la o mănăstire din Neamţ şi îşi făcuse rost de haine de călugăr, o biblie, o cruce şi o delegaţie falsificată emisă de un arhimandrit inexistent.

Sorin Alin Verincianu, pe numele său "monahal” Verincianu Lavrentie, a adunat bani de la enoriaşi şi de la diverse societăţi particulare.

Alte isprăvi ale escrocului: Se recomanda inspector veterinar şi dădea amenzi

Despre Sorin Alin Verincianu s-au scris pagini întregi prin ziare. Am găsit în arhiva ziarului nostru că prin 2007, tânărul din Dorohoi a fost arestat la Botoşani, fiind acuzat că a înşelat firme şi lăcaşuri de cult.

Pretinzând că este angajat al Autorităţii de Sănătate Publică Botoşani, făcea controale la societăţi comerciale, biserici şi mănăstiri, neregulile constatate de falsul inspector sanitar fiind „sancţionate” cu sume cuprinse între 25 şi 100 de lei.

Escrocul de la Dorohoi ar fi ajuns şi prin Cluj, unde, scria presa vremii, s-a dat ziarist la Radio Trinitas şi a vrut să-i ia un interviu stareţului de atunci al Mănăstirii Nicula. Contra cost, evident. Stareţul a verificat însă la postul de radio şi şi-a dat seama că este victima unei tentative de înşelăciune.

„M-a mirat faptul că nu avea coerenţă, era foarte bâlbâit, aşa că m-am gândit că nu se poate să fie angajat la un post de radio”, declara pe atunci preotul.

Printre victimele sale se numără şi trei taximetrişti suceveni, care l-au plimbat pe „preotul” Verincianu sute de kilometri prin judeţele Suceava şi Botoşani şi nu au văzut nici un leu. Falsul slujitor al Domnului a fost trimis în judecată în 2008 şi pentru că a înşelat o firmă din Bucureşti, de la care a achiziţionat diferite obiecte bisericeşti în valoare de aproximativ 20.000 de lei. sursa articol&foto: monitorulsv.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

tepar din Dorohoi
DorohoiNews.ro, 28-07-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Ofer spre inchiriere

Ofer spre inchiriere
Ofer spre inchiriere apartament cu doua camere decomandat in zona Olinescu cu centrala termica, mobilat. ...

Declar pierdut certificat de înregistrare fiscală

Declar pierdut certificat de înregistrare fiscală
Declarăm pierdut certificatul de înregistrare fiscală Seria A nr. 0387357, emis pentru CHIPER ...

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” împreună cu doamna ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul grupei FLUTURAȘII de la Grădiniță cu Program Prelungit  Ștefan cel Mare și Sfânt" ...

Închiriez garsonieră, zonă centrală

Închiriez garsonieră, zonă centrală
Inchiriez garsoniera zona centrala situata la parter str. Dumitrie Pompeiu relatii la Tel. 0748993952

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari
Vand avantajos loc de casa 992mp la iesire din Dorohoi - Pascari. Terenul dispune de gaz, apa, canal, ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro