Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un bărbat în vârstă de 62 de ani și-a pierdut viața, miercuri după-amiază, după ce a fost călcat de o volă. Bărbatul, angajat la o firmă din Dorohoi, a mers la balastiera din Corni cu un camion pentru a lua balastru pe care trebuia să îl ducă la Tulbureni, pentru o lucrare executată de firma Elsaco.
Era al doilea transport pe care îl efectua în ziua de miercuri. În timp ce aștepta să încarce, șoferul unei vole a dat cu spatele dar nu l-a observat pe șoferul camionului, Constantin I., trecând cu roțile peste acesta. Bărbatul de pe volă, în vârstă de 61 de ani, a povestit că l-a văzut pe celălalt şofer intrând în cabina camionului, dar nu a mai văzut când a ieşit, iar când a dat cu spatele a crezut că nu este nimeni în acea zonă.
„El a plecat la cabină. Am pus două cupe sus şi urma a treia. Ce a căutat în spatele meu nu ştiu. Dacă îl vedeam nu opream? Am simţit când am trecut cu roata peste el. După ce am discutat cu el ce are de încărcat s-a dus la cabină. Am văzut când s-a dus", a spus Constantin Vasile, şoferul volei. La fața locului a ajuns în scurt timp și o Ambulanță, dar cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs această tragedie, iar cazul a ajuns și în atenția inspectorilor de muncă. „Accidentul s-a produs ca urmare a manevrării necorespunzătoare a unui utilaj de încărcare-descărcare de tip volă. Culpa este comună. Cel accidentat a intrat în zona de acţiune a utilajului şi ca atare a fost călcat", a declarat Ovidiu Ciortea, inspector în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani. sursa: stiri.botosani.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.