Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ZMD 2015_Pepe_01

Cea de-a doua zi de distracţie la Zilele Municipiului Dorohoi 2015 s-a încheiat sâmbătă, 3 octombrie 2015, cu un concert pe ritmuri latino, semnat Pepe.
 
Fanii s-au adunat în număr mare în fața scenei pentru a-l asculta pe interpretul de muzică latino. Acesta a reușit să realizeze un show de excepție interpretând binecunoscutele piese care l-au consacrat ca artist: „Dominicană”, „Cred că m-am îndrăgostit”, „Numai iubirea”, „Lacrimi de fericire”, „Îmi place” ș.a.

„Tare bine m-am simțit la Dorohoi, am cântat mai mult decât era în program. Copiii au cântat cu mine până și piesele cu care m-am lansat, piese din tot repertoriul meu. Mulțumesc publicului de aici din Dorohoi care a rămas până la această oră să fie alături de mine.” a declarat Pepe în exclusivitate pentru DorohoiNews.

Cântărețul a fost chemat pe scenă cu aplauze furtunoase pentru un bis, iar aceasta a încântat publicul cu melodia „O femeie cât o sută”, după care a urmat o sesiune de autografe și fotografii. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ZMD 2015_Pepe_01ZMD 2015_Pepe_02ZMD 2015_Pepe_03ZMD 2015_Pepe_04ZMD 2015_Pepe_05ZMD 2015_Pepe_06ZMD 2015_Pepe_07ZMD 2015_Pepe_08ZMD 2015_Pepe_09ZMD 2015_Pepe_10ZMD 2015_Pepe_11ZMD 2015_Pepe_12ZMD 2015_Pepe_13ZMD 2015_Pepe_14ZMD 2015_Pepe_15ZMD 2015_Pepe_16ZMD 2015_Pepe_17ZMD 2015_Pepe_18ZMD 2015_Pepe_19ZMD 2015_Pepe_20ZMD 2015_Pepe_21ZMD 2015_Pepe_22ZMD 2015_Pepe_23ZMD 2015_Pepe_24ZMD 2015_Pepe_25ZMD 2015_Pepe_26ZMD 2015_Pepe_27ZMD 2015_Pepe_28ZMD 2015_Pepe_29ZMD 2015_Pepe_30ZMD 2015_Pepe_31ZMD 2015_Pepe_32ZMD 2015_Pepe_33ZMD 2015_Pepe_34ZMD 2015_Pepe_35ZMD 2015_Pepe_36ZMD 2015_Pepe_37ZMD 2015_Pepe_38ZMD 2015_Pepe_39ZMD 2015_Pepe_40ZMD 2015_Pepe_41ZMD 2015_Pepe_42ZMD 2015_Pepe_43ZMD 2015_Pepe_44ZMD 2015_Pepe_45ZMD 2015_Pepe_46ZMD 2015_Pepe_47ZMD 2015_Pepe_48ZMD 2015_Pepe_49ZMD 2015_Pepe_50ZMD 2015_Pepe_51ZMD 2015_Pepe_52ZMD 2015_Pepe_53ZMD 2015_Pepe_54
DorohoiNews.ro, 04-10-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp
Ofer spre închiriere spațiu în suprafață totală de 410 mp în Dorohoi, str. Vlad ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Ofer garsonieră de închiriat

Ofer garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandata,mobilată,și utilată în Plevna Str.Aleea Criva ...

Vând teren Intravilan în Braesti

Vând teren Intravilan în Braesti
3700 metri patrati intravilan Braesti cu o deschidere de 32 metri liniari Curentul se afla in fata terenului ...

Vând casă cu etaj în Dorohoi

Vând casă cu etaj în Dorohoi
Vând casă cu etaj, complet mobilată, racordată la toate utilitățile, în zonă rezidențială ...

Închiriez garsonieră mobilată

Închiriez garsonieră mobilată
Ofer spre închiriere garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi Cartier Plevna, str. Aleea ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro