Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Toamna, mai toţi gospodarii fac ordine pe lângă case şi pe câmpuri, iar frunzele uscate ajung direct în foc.
Astfel crește nu doar nivelul poluării aerului atmosferic prin rezultatul arderii acestor resturi vegetale, dar și riscul incendiilor.
În timpul arderii frunzelor, în atmosferă se elimină substanţe toxice care dăunează asupra sănătăţii celor ce locuiesc în preajmă.
Ca rezultat, suferă, în special, copiii, oamenii în vârstă, persoanele afectate de maladii respiratorii, precum şi animalele şi păsările domestice.
Primăria municipiului Dorohoi prin Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta atenționează locuitorii orașului că asemenea acțiuni sunt interzise, arderea frunzelor uscate afectînd în mod grav calitatea aerului, degradînd stratul fertil de sol, cu consecințe grave și asupra sănătății oamenilor.
Pentru evitarea poluării mediului, specialiştii recomandă populaţiei să colecteze deşeurile separat, iar resturile vegetale şi frunzele să fie depozitate şi acoperire cu sol. Astfel frunzele vor fi supuse unui proces de fermentare şi se vor transforma în compost, care va putea fi folosit ca îngrăşământ natural pentru terenurile agricole.
05.11.2015 la 18:01
de ce masina care stringe resturi vegetale nu ridica frunzele de la case trec in viteza nici nu se uita .Ultima solutie este sa le arunc in strada sau sa le dau foc.
05.11.2015 la 17:43
Si ce fac cei pusi sa urmareasca nepoluarea mediului Ce fac politisti locali cu ce se ocupa.Stau mai mult pe le piata.Azi 5 noembrie 2015 pe Sadoveanu,Spiru Haret cat si in centru aerul a devenit de nerespirat.Are interes primaria sa aiba decese printre cei bolnavi de inima?
04.11.2015 la 21:28
”Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1500 lei la 3000 lei fapta de aprindere si/sau ardere a deseurilor din recipientele de precolectare /colectare sau de ARDERE A DESEURILOR VEGETALE rezultate de la operatiunile de curatare a spatiilor verzi, arbustilor, arborilor etc”- extras din Regulamentul de organizare si functionare a serviciului de salubrizare Dorohoi.
04.11.2015 la 15:20
Fenomenul este alarmant. Mai ales in ultima saptamana, de cum se lasa seara, in zona centrala a urbei noastre aerul devine irespirabil. Cineva, desi traieste in buricul targului, se crede tot la tara. Oameni buni, daca vrem sa fie bine trebuie sa nu nefacem rau unul altuia si sa ne respectam statutul de oraseni. Altfel, jungla urbana este mai rea decat adevarata jungla......
04.11.2015 la 13:57
Ar trebui sa precizeze primaria municipiului si sanctiunile. Dorohoiul pare sub asediu. Aerul e irespirabil iar oamenii nu pricep cu vorba buna. Ei stiu doar ca in curtea lor fac ce vor.
04.11.2015 la 11:23
O amenda, macar una s-o vedem publicata aici, sa-i mai linisteasca pe "gospodarii" care scapa de gunoiul din curte, arzandu-l ! Ca asa cu afumaturi de atentionari, nu rezolvam nimic.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.