Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Jandarmeria Română se alătură și în acest an inițiatorilor acțiunii internaționale „Ora Pământului”, precum și demersurilor Guvernului României de a mobiliza în număr cât mai mare instituțiile publice, cu scopul atragerii atenției asupra problemelor de mediu actuale: poluarea, încălzirea globală și folosirea resurselor finite pentru satisfacerea consumului din ce în ce mai ridicat de energie.
Astfel, în semn de susținere, sâmbătă, 19 martie a.c., între orele 20.30 – 21.30, toate unitățile Jandarmeriei Române vor participa activ la acțiune, prin stingerea luminilor și oprirea aparaturii electronice în sediile acestora, excepție făcând doar sistemul comunicațional și dispeceratul unităților pentru a nu afecta capacitatea operațională și misiunile ce revin instituției.
Jandarmeria Română a rămas un partener constant al acțiunii „Ora Pământului”, iar demersurile de protejare a mediului nu se limitează doar la o singură acțiune, ci și la promovarea la nivel național, în toate unitățile, a unui consum rațional al energiei, cu scopul reducerii cheltuielilor administrative, dar și pentru reducerea poluării.
Totodată nu trebuie omis faptul că Jandarmeriei Române îi revin prin Legea 550/2004, privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, atribuţii în domeniul protecţiei mediului înconjurător, al florei şi faunei, în responsabilitatea sa aflându-se şi zonele care au statut de arie naturală protejată, de pe teritoriul României”.
Având în vedere aceste aspecte, conducerea Jandarmeriei Române a lansat un apel la adresa tuturor jandarmilor, şi nu numai, de a participa sâmbătă, 19 martie a.c., în intervalul orar 20.30 – 21.30, la acţiunea „Ora Pământului”, prin stingerea luminilor care nu sunt necesare şi prin deconectarea aparatelor electronice.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.