Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În baza planului de măsuri pentru creşterea siguranţei publice, aprobat de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va asigura ordinea şi liniştea publică în noaptea de Înviere în zona a 13 biserici din municipiul Botoşani şi şase biserici din municipiul Dorohoi şi oraşele Darabani şi Săveni, precum şi la mănăstirile Gorovei şi Vorona.
La mănăstirea Zosin, climatul de siguranţă publică va fi asigurat de lucrătorii Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, care vor acţiona în sprijinul efectivelor locale de jandarmi.
La solicitarea Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, patru jandarmi vor participa la controalele executate în zonele de agreement aferente fondului forestier pe raza ocoalelor silvice Botoşani, Flămânzi şi Dorohoi, pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă generate de arderi sau incendieri necontrolate, cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii şi Zilei Internaţionale a Tineretului.
De asemenea, jandarmii vor executa misiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice în sistem integrat, în mediul urban şi rural, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi intervenţia la apelurile făcute de cetăţeni prin numărul unic de urgenţă 112.
Aproximativ 200 de jandarmi vor fi în misiune în aceste zile, pentru a interveni la sesizări şi pentru descurajarea persoanelor certate cu legea, care prin comportamentul lor i-ar putea deranja pe cei din jurul lor.
În vederea evitării incidentelor nedorite, Jandarmeria Botoşani recomandă participanţilor să se comporte civilizat, să manifeste calm şi răbdare, să respecte indicaţiile forţelor de ordine, evitând implicarea în conflicte de orice natură; în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul forţelor de ordine, în mod direct sau prin apel 112; să acorde o atenţie deosebită copiilor care îi însoţesc, bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.) şi să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.